Cuviosul Paisie Aghioritul: Anii pe care îi străbatem sunt foarte grei şi foarte primejdioşi, dar, în cele din urmă, va birui Hristos.

Cuviosul Părinte Paisie Aghioritul

Marea majoritate a lumii epocii noastre este instruită lumeşte şi aleagră cu o viteză lumească mare. Dar, fiindcă îi lipseşte frica de Dumnezeu – „începutul înţelepciunii este frica de Dumnezeu” (Ps. 110, 10) – lipseşte frâna şi, cu viteză, fără frână, sfârşeşte în prăpastie.

Oamenii au foarte multe probleme şi cei mai mulţi sunt foarte ameţiţi. Şi-au pierdut orientarea. Încet-încet, se îndreaptă spre a nu mai putea să se controleze pe ei înşişi. Dacă cei ce vin în Sfântul Munte sunt atât de tare zăpăciţi, atât de încurcaţi, cu atâta nelinişte, gândiţi-vă: ceilalţi, care sunt departe de Dumnezeu, de Biserică, cum vor fi?

Şi vezi în toate ţările furtună, ameţeală mare. Sărmana lume – Dumnezeu să o milostivească – fierbe ca oala minune. Şi cei mai mari cum lucrează! Bucătăresc – gătesc, le aruncă pe toate în oala minune şi, acum, oala fluieră! Peste puţin, va sări supapa. Am spus unuia care avea o funcţie mare: „De ce nu luaţi aminte la unele lucruri? Ce va fi?” „Părinte, îmi spune, mai întâi, răul era ca puţină zăpadă; acum, s-a făcut un troian. Numai o minune poate ajuta.” Dar în felul cum înţeleg unii să ajute într-o situaţie, fac mai mare troianul răului. În loc să ia unele măsuri pentru învăţământ etc., fac mai rău. Nu caută cum să strice acest troian, ci îl fac mai mare. Vezi, la început, zăpada este puţină. Dacă se rostogoleşte la vale, se face bulgăre. Bulgărele adună altă zăpadă, lemne, pietre etc.; încet-încet, se face mai mare şi mai mare şi, în cele din urmă, se face un troian mare. Aşa şi răul: puţin câte puţin, a devenit troian şi se rostogoleşte. Acum, e nevoie de o bombă, ca să-l spargi.

-Vă neliniştiţi, Părinte?

-Ah, mi s-a albit barba înainte de vreme. Mă doare de două ori. O dată, că prevăd o situaţie şi strig, ca să prevenim un rău ce e pe cale să se producă; şi o dată, pentru că nu se dă importanţă – poate nu din dispreţ – şi se face răul, iar abia după aceea vin ca să îi ajut. Acum înţeleg cât au suferit proorocii. Cei mai mari mucenici au fost proorocii. Mucenici mai mari decât toţi mucenicii, cu toate că n-au murit toţi cu moarte mucenicească. Pentru că mucenicii sufereau pentru puţin, în timp ce proorocii vedeau o situaţie şi sufereau mereu. Au strigat, au strigat – şi ceilalţi erau indiferenţi. Iar când a venit vremea şi i-a ajuns mânia lui Dumnezeu din pricina nepăsării lor, erau chinuiţi şi aceia (proorocii) împreună cu ei. Cel puţin atunci, la atât ajungea mintea oamenilor: lăsau pe Dumnezeu şi se închinau idolilor. Astăzi, pe cât înţeleg, există o idolatrie mai mare.

N-am conştientizat că diavolul a hotărât să distrugă făpturile lui Dumnezeu. Este hotărât să lucreze astfel, ca să distrugă lumea. A turbat, pentru că a început să intre în lume neliniştea cea bună. Este foarte sălbăticit, pentru că ştie că timpul lui e scurt (Apoc. 12, 12). Acum, face ca un criminal care, atunci când îl înconjoară, spune: „Nu mai am izbăvire! Mă vor prinde!” – şi sparge tot. Sau ca militarii care, în vreme de război, atunci când li se termină muniţiile, scot suliţa sau sabia şi se aruncă (în luptă) orbeşte, spunându-şi: „Şi aşa suntem pierduţi; să omorâm cât putem mai mulţi.”

Lumea arde. Pricepeţi asta? Au cuprins-o multe ispite. O astfel de văpaie a aprins diavolul, încât, de s-ar aduna toţi pompierii, n-o pot stinge. Văpaie duhovnicească. N-a rămas nimic. Numai de rugăciune e nevoie, ca să se milostivească Dumnezeu spre noi. Vezi, atunci când se aprinde un foc mare, nici pompierii nu mai pot face nimic, ci oamenii sunt nevoiţi să se întoarcă la Dumnezeu şi să-L roage să trimită o ploaie puternică, ca să se stingă. Aşa, şi pentru văpaia duhovnicească, pe care a aprins-o diavolul, e nevoie numai de rugăciune, ca Dumnezeu să ajute.

Toată lumea se îndreaptă spre a ajunge un singur caz. O încurcătură generală. Nu poţi spune: „Într-o casă, s-a stricat puţin fereastra sau altceva, să o repar.” Toată casa este în dezordine. S-a stricat tot satul. Situaţia a ascăpat de sub control. Numai de sus mai e nădejde, la ceea ce face Dumnezeu. Acum e vremea ca Dumnezeu să lucreze cu şurubelniţa, cu mângâierea mâinii Sale, ca să repare. Lumea are o rană care s-a îngălbenenit şi trebuie spartă, dar încă nu s-a copt bine. Se coace răul, ca atunci în Ierihon (Isus Navi 6, 24), când a fost gata pentru dezinfecţie.

 

Cuviosul Paisie Aghioritul, Cu durere şi dragoste pentru omul contemporan, Traducere din limba elenă de Ieroschim. Ştefan Lacoschitiotul, Chilia „Bunei-Vestiri”, Schitul Lacu, Sf. Munte Athos, 2000, pp. 19 – 21.

 

Anunțuri

Despre CUVÂNT ORTODOX

Gânduri și cărți ortodoxe.
Acest articol a fost publicat în CUVÂNT ORTODOX. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s