Artele plastice româneşti, între identitatea naţională şi modernitate

Stefan Luchian, Flori de primavara

Stefan Luchian, Flori de primavara

În România, influenţele tuturor tendinţelor şi artiştilor esenţiali din Europa au coexistat şi cu semănătorismul, prin care s-a făcut trecerea spre secolul XX. Tocmai se constituiseră şi se stabilizau aici noţiunile de naţional. În orice ţară şi la orice popor, dar la români mai cu seamă, naţionalul era legat de pământ şi de ţărani. Nu se putea ca arta să nu abordeze din acest punct de vedere tematicile şi subiectele pentru creaţiile sale. Un mare reprezentant al acestui curent la noi a fost Nicolae Grigorescu, care s-a impus în plastica românească nu atât prin noutate, fiindcă venea după Teodor Aman, care deschisese deja uşa spre modernitate; acesta nu fusese academist, ca toţi cei contemporani lui, ci o individualitate ce a făcut paşi importanţi în modernizarea limbajului plastic şi a viziunii plastice. Lui i-a urmat, deci, deschizătorul de drumuri Nicolae Grigorescu.

Impactul lui asupra celor alături de care urma să marcheze artele plastice româneşti a fost unul cu totul deosebit. Toţi cei care s-au născut în  jurul anului 1880 şi 1900 au pornit în a-şi contura viziunea proprie şi limbajul plastic personal de la arta lui Grigorescu. Deşi nu a avut ucenici în atelier, creaţia lui Grigorescu a fost o adevărată şcoală pentru plastica românească. Sub influenţa lui au început să picteze artişti ca Ion Andreescu, Ştefan Luchian, Teodor Pallady, Gheorghe Petraşcu şi Nicolae Tonitza. În primele decenii ale secolului XX şi până în perioada interbelică, ei vor fi numele cele mai mari şi mai reprezentative ale artei româneşti.

„Tinerimea artistică” era o societate culturală fondată în 1901, care propovăduia renunţarea la canoanele academismului românesc şi înscrierea, prin deschideri tematice şi stilistice, a plasticii româneşti în cea din Europa. În limbajul de specialitate, mişcarea s-a numit Arta 1900, ceea ce la francezi era reprezentat de stilul Art Nouveau. Ipolit Strâmbu a fost fondatorul acestei societăţi şi secretarul ei.

Ştefan Luchian este desigur o mai mare personalitate decât Ipolit Strâmbu şi, deşi s-a stins în 1916,  a apucat să facă dovada uriaşei sale capacităţi de a crea şi de a influenţa alţi creatori mai tineri. Stilul său respinge nu numai academismul bucureştean şi munchenez, dar şi neo-clasicismul Academiei Julian, practicat de William-Adolphe Bouguereau. Prin pânzele sale “Carul cu boi” şi “Oi la păşune”, atmosfera pastorală grigoresciană a pătruns în arta modernă românească, printr-o operă a cărui dominantă era tragismul, iar «Safta florăreasa» aminteşte, s-a spus, de “Călcătoresele” lui Degas.

În primul deceniu al secolului XX se întorceau în ţară de la studii marea majoritate a celor care aveau să devină mari nume în perioada interbelică: Pallady, Gheorghe Petraşcu, Francisc Şirato, Jean Al. Steriadi, care încep să se impună în plastica românească, prin expoziţii de grup şi expoziţii personale. Ei reuşesc să convingă că arta lor este rodul unei sinteze, al unei transpuneri absolut personale a descoperirilor tehnice şi tematice europene, cât şi a fondului folcloric românesc. Erau sensibili la noutatea de limbaj europeană a momentului, dar aveau individualitatea, uneori chiar singularitatea stilului propriu.

Legat şi de contextul istoric din România de la 1907, în primul deceniu al secolului XX, ca o reacţie contra sămănatorismului, apare realismul, reprezentat de Camil Ressu, care va demonstra capacităţi deosebite în portretistică şi mai cu seamă în compoziţii; acestea din urmă cuprind numeroase personaje, luate din mediul rural, dar pe care nu le prezintă în atmosfera idilică sămănătoristă. El conturează în mod realist viaţa ţăranului, cu bune şi cu rele, prezentându-l la munca câmpului, la odihna de pe câmp, sau chiar în clipe vesele, de bucurie. Nu prezintă dramatic viaţa ţăranului român, fiindcă, în definitiv, ea nu era totuşi o dramă neîntreruptă, chiar cu evenimentele de la 1907.

Începutul Primului Război Mondial a însemnat stagnarea manifestărilor artistice în România şi chiar a creaţiei, într-un anume fel, fiindcă marea majoritate a artiştilor fuseseră mobilizaţi pe front. Totuşi, parte din ei au continuat să creeze, mai ales după retragerea în Moldova, chiar dacă mai mult grafică, şi chiar au expus, în acele condiţii, lucrări având desigur majoritatea subiecte legate de momentul istoric respectiv. Vor începe să expună deci în Moldova Alexandru Steriadi, deja impus în plastica românească, şi mai puţin cunoscutul în acea epocă Dumitru Ghiaţă, cel care avea să devină apoi una dintre personalităţile importante ale artei noastre.

Şi la el, subiectul rural şi viaţa ţăranului sunt dominante în creaţie. Totuşi Ghiaţă nu poate să fie cantonat în limitele curentului realist, deşi redă cu destulă acurateţe viaţa poporului. Dar stilul său este unul personal. Compoziţiile cu ţărani surprind momente de activitate, dar şi de relaxare. Pictorul nu insistă asupra chipului sau a costumului; nu face din scenele de lucru, nici măcar din cele de târg sau de horă, unde ţăranul este îmbrăcat de sărbătoare, o expoziţie de costume naţionale, ci doar sugerează limpezimea, frumuseţea şi nobleţea portului ţărănesc. Atât la Camil Ressu cât şi la Ghiaţă subiectele sunt însă diverse, nu se reduc la portrete şi compoziţii cu ţărani, ci cuprind şi peisaje şi, desigur, la Dumitru Ghiaţă, naturi moarte cu flori, tratate într-un mod aparte, el fiind, într-o ierarhie a fenomenului plastic românesc, al doilea pictor care a iubit şi a pictat florile, după Luchian.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Cultura. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s