Iochim Bacauanul – O cercetare hagiografico-liturgica asupra cultului Sfintei Parascheva in Ortodoxie

PS Ioachim BacauanulO cercetare hagiografico-liturgică asupra cultului Sfintei Parascheva în Ortodoxie

Am avut deosebita onoare de a fi invitat la întreita lansare de carte a Episcopului Ioachim Băcăuanul, pe 29 ianuarie a.c., în Aula Moldova a Universității “George Bacovia” Bacău. Publicate la Editura “Filocalia”, volumele semnate de Presfinția Sa Ioachim Băcăuanul au fost primite cu mult interes atât de publicul de specialitate, cât și de omul interesat de realitățile duhovnicești ale prezentului. Socoteam la acea dată, părere pe care mi-o mențin și acum, că evenimentul realmente a echivalat cu o pagină de istorie pentru urbea noastră.

Cu acest prilej mi-am împărtășit bucuria de a vorbi despre teza de doctorat a domniei sale, dedicată Părintelui Dumitru Stăniloae, în urma studiilor aprofundate la Paris în cadrul Institutului Saint Serge. M-am dus așadar să vorbesc despre o carte și am revenit infinit mai câștigat! Cele trei apariții se completează reciproc, semnalând o cultură teologică înaltă, dar și multe cunoștințe nuanțate din sfera umanismului, dublate de aspecte ce țin de știința și tehnologia actuală.

Iar dacă într-un alt articol aveam să prezint detaliat motivele pentru care volumul “Creștinismul abia începe” (apariție editorială care aduce laolaltă mai multe materiale publicate în “Cronica Romaunului”) se dovedește a fi extrem de actual, de această dată mă voi opri asupra unei cercetări hagiografice dedicată de Episcopul Ioachim Băcăuanul cultului Sfintei Parascheva în ortodoxie. Apărută așadar la finele lui 2013, la Roman, lucrarea este unică atât prin demersul pe care și-l propune, cât și prin caracterul exhaustiv al informațiilor teologice, istorice, filosofice, literar-filologice dar și al celor ce țin de psihologia maselor. Încă de la început, înțelegem rezervele formulate de Preasfinția Sa cu privire la unele lucrări dedicate Sfintei, apărute în special în ultimii ani, tipărituri ce au ajuns să ducă mai departe, probabil fără voie, unele neadevăruri ce s-au perpetuat de-a lungul timpului. Cert este că, privit din perspectiva unor descoperiri de ultimă oră, cultul Sfintei Parascheva se autojustifică și pare să ia pentru încă o dată în istorie o și mai mare amploare. Nu comentăm aici dragostea de care se bucură Sfânta din partea pelerinilor adunați la Iași în fiecare dată de 14 noiembrie. Această nu trebuie nici arătată, nici motivată!

Lucrarea în discuție ține să stabilească cu ajutorul unor argumente valide, verificate prin documente, faptul că cel mai vechi cult dedicat Sfintei Parascheva se află chiar în teritoriul canonic actual al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. Concluzia volumului va fi aceea că Sfânta Cuvioasă se cinstește la Roman cu peste 240 de ani înainte de momentul când racla cu sfintele moaște ajunge la Iași. De pe coperta a IV-a aflăm: “Poporul credincios din urbea Romanului s-a întrebat adesea de ce Sfânta Cuvioasă Parascheva îi este ocrotitoarea și de unde această idee a domnitorilor mușatini ca în Roman să zidească o biserică închinată Sfintei cuvioase cinstită în toată Ortodoxia din Balcani și nu numai, dar care după aducerea tuturor sfintelor ei moaște la Iași a devenit una dintre cele mai venerate sfinte a întregului popor român!” Iată, grație acestei lucrări, întrebările primesc câte un răspuns iar imaginea Cuvioasei este completată cu diverse aspecte inedite; Preasfinția sa redimensionează cu multă abilitate adevărurile istorice, neintrând în polemici necuvenite, ci doar indicând cu fermitate lipsa abilităților unor istorici, teologi ori tipografi.

La nivelul formei, evident importantă pentru structurarea informației, după un cuvânt introductiv, avem nouă capitole: “Când a trăit Sfânta Cuvioasă Parascheva”, “Viața Sfintei Cuvioase Parascheva în tradiție bizantină și post-bizantină și în cea slavo-română”, “Strămutarea moaștelor Sfintei Cuvioase Parascheva de la Belgrad la Constantinopol și aducerea unei părticele din mâna sa ocrotitoare la Roman. Salvarea Moldovei și a Voievodului Petru Rareș”, “Aducerea moaștelor Sfintei Parascheva la Iași în 1641, tipărirea Slujbei și a Sinaxarului Cuvioasei la Lvov și Câmpulung în 1643, traducerea și tipărirea vieții Sfintei Parascheva în limba română”, “Contribuția Sfântului Antim Ivireanul la generalizarea cultului Sfintei Parascheva: prima ediție greacă a vieții și a slujbei (1692). Antologhionul românesc din 1705 și cel grecesc din anul 1709″, “Episcopul Climent al Râmnicului și prima traducere și editare în românește a Slujbei Sfintei Parascheva (1737). Episcopul Chesarie al Râmnicului și traducerea celei de a doua slujbe a Sfintei Parascheva, tipărită în Mineiele de la Râmnic (1776)”, “Instituirea textului canonic al Slujbei Sfintei Cuvioase Parascheva la Mănăstirea Neamțu, în 1825 și 1845″, “Minunile Sfintei Cuvioase Parascheva. Episcopul Melchisedec al Romanului și cultul Sfintei Parascheva în lumea modernă”, “Sfânta Cuvioasă Parascheva și evenimentele din 22 decembrie 1989″. În partea a doua a studiului se află o serie de texte-document, folosite în sprijinul cercetării, unele dintre acestea tipărite pentru prima dată în forma actuală a alfabetului nostru, precum versiunea românească a scrierii lui Matei al Mirelor, realizată de Mihai Țipău. O figură importantă este cea a lui Macarie Zaim – autor al celei mai vechi Cronici a Țării Românești, ajunsă la noi nu în limba arabă, ci printr-un intermediar grecesc. Virgil Cândea a demonstrat de altfel că “Viața arabă” a avut la bază versiunea greacă a lui Matei al Mirelor. Din păcate, Macarie Zaim propagă o serie de inexactități cu privire la peregrinarea moaștelor Sfintei Parascheva, afirmații preluate de-a lungul timpului în alte tipărituri.

Dincolo de aceste aspecte care ar putea părea formale pentru ochiul nespecialistului, dar care își dovedesc utilitatea la fiecare pas, înțelegem că nu avem de-a face cu o simplă biografie – “istoria” personală a sfinților nu se termină odată cu strămutarea lor din această existență, cu atât mai mult cu cât, și în cazul Sfintei Parascheva, moaștele mărturisesc sfințenia și impun realitatea unei hagiografii. Primele pagini doresc să lămurească pe deplin cadrul și timpul în care a trăit Cuvioasa. După o atentă confruntare a mai multor texte, considerând și nuanțând afirmațiile făcute de istoricii din vechime și până în contemporaneitate, conchidem alături de autor că cel mai probabil nu vom putea să oferim cu maximă exactitate anii între care a trăit Cuvioasa, însă vom înțelege că firul logic al deducției o va plasa undeva în a doua parte a veacului al X-lea: “Din fericire, avem cuvântul decisiv al celui mai mare specialist în domeniu: Francois Halkin, autorul monumentalei Bibliotheca Hagiographica Graeca în trei volume și două ediții. În articolul Sainte Parascève la Jeune et sa vie inédite, p.281, apărut postum în 1998 în volumul publicat în memoria lui Ivan Duicev, articol care conține ultima sa contribuție de interes major – ediția vieții grecești a Sfintei Parascheva pe care o dorise Theodoros N. Zisis în 1979 – citim ceea ce va rămâne indiscutabil ultimul cuvânt al științei în această problemă: «Sainte Parascève la Jeune est un personnage historique. Soeur de S. Euthyme, évêque de Madyta, elle vécut au Xe siècle»”. Știm însă cu siguranță că s-a născut în Epivat, un sat al Traciei, pe țărmul Mării de Marmara. Acum poate fi localizat în Turcia sub denumirea de Selim Pașa. Locul unde Sfânta și-a sfârșit călătoria lumească nu este însă locul natal (așa cum lăsase să se înțeleagă Sfântul Eftimie al Târnovei), ci Kallikrateia – unde se află biserica cu hramul Sfinților Apostoli Petru și Pavel. De aici, moaștele vor fi duse la Târnovo, cum putem afla dintr-un izvor strict contemporan cu evenimentul translației.

Unul dintre cele mai importante capitole, poate cel mai important pentru creștinul care vrea să cunoască aspectele adevărate ale vieții Preacuvioasei, este cel de-al doilea, dedicat receptării vieții Sfintei în perioada bizantină, post-bizantină și slavo-română. La bază stă un text ce din păcate nu ni s-a păstrat: textul grecesc al diaconului Vasilik, realizat de către acesta la dorința expresă a Patriarhului Nicolae al IV-lea Muzalon. Lectura primei versiuni românești a acestei vieți bizantine din secolul al XII-lea ne arată că aceasta s-a scris pe când încă moaștele se mai aflau în Kallikrateia, dar dobândiseră o faimă deosebită datorată minunilor pe care le înfăptuiau. De altfel, acest text va sta la baza tradiției grecești ce s-a impus în epoca modernă a bisericii noastre (lucru dovedit și în 1692 de Antim Ivireanul, prin tipărirea într-un singur volum a Slujbei și vieții Sfântului Grigorie Decapolitul, alături de Slujba și viața Sfintei Cuvioase Parascheva). Peste toate însă, marele plus pe care îl aduce opera Patriarhului Eftimie se leagă de factorul istoric. Autorul textului din secolul al XII-lea intră în climatul epocii. “Din textul eftimian se vede cât de adâncă a fost venerația locuitorilor sud-dunăreni pentru Sfânta ale cărei moaște au început «să facă istorie» tocmai prin ocrotirea pe care le-a acordat-o. Avem, de fapt, în textul acestei opere a patriarhului Eftimie, care este o hagiografie, dar și un acatist, cea mai deplină realizare a dorinței atribuite cu deplină îndreptățire de Ivan Biliarski celui ce i-a adus moaștele la Târnovo: de a face din cultul Sfintei Parascheva o prezență în istorie ca aceea a Maicii Domnului, salvatoarea Bizanțului și ocrotitoarea lui”. Aflăm că această scriere de o importanță capitală s-a păstrat în formă originară într-un manuscris de la Mănăstirea Zografu de la Muntele Athos, dar și într-un manuscris din Biblioteca Mănăstirii Dragomirna. ” Un moment interesant, mai puțin cunoscut, dar “scos la suprafață” de starețul de la Neamțu – Macarie, este cel care se petrece în 1521, când Soliman Magnificul, repetând gestul lui Ioan Asan al II-lea, a strămutat moaștele Cuvioasei în propria capitală. Devenit în 1531 episcop al Romanului, Macarie dă amploare cultului Sfintei Parascheva. “Petru Rareș a fost cel care a venit în istoria României cu cultul Sfintei Parascheva și l-a impus, precum odinioară Ioan Asan al II-lea la Târnovo, și ultimul țar de acolo, Ivan Șișman – autorul moral, prin porunca dată Patriarhului Eftimie, al operei acetuia închinate Sfintei Parascheva. La rândul său, Petru Rareș a fost autorul moral al operei pictorului Dragoș Coman de la Arbore și a celui ce ne-a lăsat admirabilele fresce din catedrala de la Roman…” Sunt apoi prezentate, comentate, analizate comparat (și nu numai!) texte ce urmăresc dimensiunea liturgică. Se pleacă de la cele mai vechi slujbe (manuscrisul slavon din sec. al XIII-lea – “Mineiul lui Drăgan”, editat de Iordan Ivanov), trecem  prin “Antologhionul” lui Antim Ivireanul ori textele lui Climent al Râmnicului, pentru a ajunge în epoca renașterii paisiene la Gherontie, iar mai apoi în contemporaneitate.

Am putea afirma că pentru noi, românii, figurile cele mai importante care au instituit cultul Sfintei Parascheva au fost domnitorii Petru Rareș și Vasile Lupu, la care se alătură patru mari ierarhi ai bisericii: Episcopul Macarie al Romanului, Sfinții Mitropoliți Varlaam, Dosoftei și Antim Ivireanul. Cartea semnată de Ioachim Băcăuanul vine în linia unei asemenea tradiții: chiar dacă este o lucrare cu un vădit caracter științific, informația este accesibilă și pentru omul nefamiliarizat cu limbajul teologal. Mai mult, întregită și de un Imn-Acatist închinat Sfintei Cuvioase Parascheva, apărut la aceeași “Filocalia”, avem credința că Ierarhul locului este pentru încă o dată în mod fericit interesat de așezarea în matca adevărului a unei figuri atât de îndrăgite în spațiul panortodox.

Transcriem din Imnul-Acatist câteva fragmente de o încărcătură lirică deosebită: “Ne strălucește astăzi o viață prealeasă, / A Sfintei Parascheva, lui Iisus mireasă. / Ei, dup-o viață aspră și plină de virtuți, / Hristos i-a pus coroană de crini în rai crescuți. / Iar Dumnezeul nostru, în semn că ne iubește, / Ne-a dat spre mângâiere ale ei cinstite moaște, / Pe care noi, în pace, smeriți, le sărutăm, / Și lui Hristos, Cel veșnic, cu îngerii cântăm: / Aliluia! (Condacul 10); Îndurate Doamne, sunt plin tot de păcate / Și iadul mă va-înghite pentru-ale mele fapte. / Mai lasă-mă, Stăpâne, până în ceasul morții / Și nu-mi socoti mie păcatul tinereții. / Mai ai milă de mine, ascultă ruga mea / Și nu părăsi, Sfinte, în veci pe sluga Ta. / Nu trece cu vederea, Te rog să iei aminte, / Căci mie îmi ești Tată și milostiv Părinte. / Aduc mijlocitoare acum pe roaba Ta, / Pe Sfânta Parascheva, cu care-ți vom cânta: / Aliluia! (Condacul 11)”.

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Calea fericirii (Morala), CUVÂNT ORTODOX, Sfinti, TEOLOGIE SISTEMATICA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s