Apostolul zilei, 15 martie 2014, sâmbăta a doua a Postului Mare

apostolLuați seama, fraților, să nu fie cumva, în vreunul din voi, o inimă vicleană a necredinței, ca să vă depărteze de la Dumnezeul cel Viu. Ci îndemnați-vă unii pe alții, în fiecare zi, până ce putem să zicem: astăzi! Ca nimeni dintre voi să nu se învârtoșeze cu înșelăciunea păcatului. Căci ne-am făcut părtași ai lui Hristos, numai dacă vom păstra temeinic, până la urmă, începutul stării noastre întru El, de vreme ce se zice: Dacă veți auzi astăzi glasul Lui, nu învârtoșați inimile voastre, ca la răzvrătire. Cine a făcut răzvrătirea, măcar că a auzit? Oare nu toți care au ieșit din Egipt, cu povața lui Moise?

Fraților, despre cei ce au adormit, nu voim să fiți în neștiință, ca să nu vă întristați ca ceilalți, care nu au nădejde, pentru că, de credem că Iisus a murit și a înviat, tot așa (credem) că Dumnezeu, pe cei adormiți întru Iisus, îi va aduce împreună cu El.

Căci aceasta vă spunem, după cuvântul Domnului, că noi, cei vii, care vom fi rămas până la venirea Domnului, nu vom lua înainte celor adormiți, pentru că Însuși Domnul, întru poruncă, la glasul Arhanghelului, și întru trâmbița lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer și cei morți întru Hristos vor învia întâi. După aceea, noi, cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiți împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh și așa, pururea vom fi cu Domnul.

Evr. 3, 12—16 ; I Tes. 4, 13—17

 

Anunțuri

Despre CUVÂNT ORTODOX

Gânduri și cărți ortodoxe.
Acest articol a fost publicat în Apostolul zilei. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s