Sfântul Ioan Gură de Aur: Cuvânt la Tăierea cinstitului cap al Sfântului Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului nostru Iisus Hristos

Taierea capului Sfantului Ioan BotezatorulPrecum un bărbat iubitor de pustie, ajuns într-un loc cu dumbravă, la umbra copacilor, la chemările păsărilor şi răcoarea apelor, îşi simte lină şi netulburată cugetarea minţii şi se arătă cu fire blândă către toţi oamenii, aşa şi noi, în zilele trecute, fiind mângâiaţi de suflarea Duhului, cea blândă, vă vorbeam vouă despre milostenie.

Iar când Evanghelia ne vorbeşte despre nebunia lui Irod, înverşunarea femeilor, ospăţul barbarilor nebuni şi masa cea pângărită, darul cel fără de lege, lucrul cel necuvios şi îngroparea trupului preacinstit, simt că mă fac alt om, fiindcă încremenit mă simt, iubiţilor, când, înaintea mea, aduc faptele făcute de Irod, de este îngăduit a le numi fapte şi nu ucideri, ale celui ce a făcut nişte lucruri ca acestea.

Că, zice Evanghelistul Matei: “În vremea aceea, a auzit tetrarhul Irod despre faima lui Iisus. Şi a zis slujitorilor săi: Acesta este Ioan Botezătorul, el s-a sculat din morţi, şi de aceea, se fac minuni prin el” (Matei 14, 1-2).

Mărturiseşte uciderea Proorocului şi nu poate minţi, că a ştiut, pe cel ce l-a omorât că este Prooroc şi bărbat drept. Că, de nu ar fi cunoscut acest lucru, nu ar fi zis că el s-a ridicat din morţi şi pentru aceasta se fac minumi printr-însul.

Şi, pentru care pricină a ucis pe Prooroc? Pentru că acesta a fost propovăduitorul adevărului. Şi voia, prin vădire şi mustrare, să curme fapta cea fără de lege şi să fie, precum i se cădea, ca împărat, păzitor al poruncilor lui Dumnezeu, el, care, prin sminteala cea desfrânată a dulceţilor, strica legile. Că acela este împărat, care dă legi cu dreptate, împlinindu-le, mai întâi el însuşi, iar nu schimbându-le. Că, în ce alt chip s-ar fi putut pune rânduială în lumea pe care o stăpânea, dacă nu prin legile cele după dreptate, înfrânând neamul oamenilor, cel greu de ţinut în frâu. Dar Irod era împărat, nu al popoarelor, ci al desfătărilor şi rob al patimilor. El nu numai legea lui Dumnezeu o strică, ci şi ucidere pe nedrept face. Şi pe cine a ucis? Pe un bărbat drept, decât care, mai mare între cei născuţi din femei, nu s-a ridicat, precum şi Domnul a mărturisit. Pe un bărbat care locuia în pustiu, nu fugind de neamul oamenilor, ci de faptele cele rele şi scârnave ale lor.

Pe acesta prinzându-l, Irod îl ţinea legat şi l-a pus în temniţă, pentru Irodiada. O, lucru străin. Ioan vroia, prin mustrare, să dezlege sufletul lui Irod, cel legat cu lanţul păcatului, iar el lega pe cel ce-l dezlega. Era legat Ioan şi, cu toate acestea, grăia, era închis şi, în temniţă fiind, mustra. Că nu se temea Ioan de moarte, ci îi era frică să tacă şi să nu spună adevărul. Pe acesta l-a ucis Irod şi nu numai o singură ucidere a făcut, ci mai multe. Că cel ce ucide un dascăl folositor sufletelor, acela nu ucide numai unul, ci pe atâţia pe câţi i-ar ar fi putut face vii, prin cuvântul său, de ar fi trăit. O, zi, de prăznuire a unei naşteri, care mărturiseşte din sine ucidere de prooroc. Că, deşi vasul de lut al acestuia se risipea în mormânt, făclia de lumină a duhului său purta în ea lumina credinţei.

Pe acesta l-a ucis Irod. Şi cum l-a ucis? În vremea când se prăznuia, ziua naşterii lui, când, jucând fata Irodiadei, jocul ei de dezmierdare, a primit această plată. Că n-a cerut aur, nici argint, nici pietre scumpe ci povăţuită fiind de maica sa a zis: “Dă-mi, aici, pe tipsie, capul lui Ioan“. Că, dacă l-ar fi cerut, pentru ca să-l cinstească, capul lui Ioan ar fi preţuit cu adevărat, mai mult decât tot aurul şi argintul şi pietrele scumpe. Dar ea nu l-a cerut pentru credinţă, din evlavie, ci ca, după ce îl va ucide pe Mustrător, să dăruiască mamei sale slobozenie, fără oprire, pe calea păcatului.

Deci, auzind, împăratul s-a întristat, nu pentru uciderea Proorocului, ci de frica poporului, că toţi îl cinsteau pe Ioan ca pe un prooroc. Şi era sufletul lui Irod ca o corabie în mare, care se clatină, când de o parte când de alta; să facă ucidere, se temea de popor, să nu facă ucidere, nu-şi putea ierta jurământul, faţă de cei ce erau împreună cu el. Deci, îngreuiat de dulceaţa cea cu multe văpăi, pe care o avea femeia, trimiţând, a tăiat capul lui Ioan în temniţă. O, rău lucru este jurământul! Ascultaţi pe Domnul, care zice: “Să nu vă juraţi nicidecum” (Matei 5, 34). Că ticălosul, de nu s-ar fi jurat, n-ar fi suferit să facă ucidere.

Ce mână a îndrăznit a apropia sabia de sfântul grumaz al lui Ioan, de care fiarele, în pustie, s-au sfiit, leii s-au cutremurat, şerpii şi balaurii s-au înfiorat, albinele cele sălbatice, pentru sfinţenie îl hrăneau, lucrând mierea pe care i-o dăruiau? Pe acesta, mâna de călău l-a tăiat, neînspăimântându-se de faţa lui de înger, nici cutremurându-se de obrazul lui, cel cu chip dumnezeiesc.

Îmi vine să cred, că, întunecat de beţia lui Irod, călăul avea sabie, dar ochi nu avea. Că Dreptul, şi după moarte, trăia şi capul lui, tăiat fiind, glasul îi era încă viu.
O, cruzime şi asprime a omului!
O, tiranule fără de lege!

Nu este oare destul înjunghierea pruncilor, ucişi în Betleem, de Irod, cel dinainte de tine? Când plângerile maicilor erau mai ascuţite decât sângele, când picăturile lacrimilor biruiau izvoarele, când pieptul maicilor, cu lapte, albea pământul? Care fiară n-a lăcrimat atunci? Nu a fost destulă neomenia acelui Irod, ci ai tăiat şi tu pe Ioan, împlinind nemilostivirea aceluia, tu, care nici de un fir de păr al lui nu eşti vrednic? Pentru care din lucrurile acestea, voi fi ţie milostiv, zice Domnul?

O, cetate a sângelui, în care Irod a împărăţit, iar fiul a desăvârşit, cel deopotrivă cu numele şi asemenea cu năravurile!

Vai nouă, că cei ce par sprijinitori bunei rânduieli s-au făcut povăţuitori neorânduielii. De unii ca aceştia, povăţuiţi fiind şi învăţaţi a ucide, toţi, spre uciderea lui Hristos, au căzut la înţelegere. Pe Isaia, l-au ferăstruit, pe Ieremia l-au omorât, pe Nabot l-au împroşcat cu pietre, pe Zaharia l-au ucis, pe Hristos L-au răstignit.

Cu toate acestea, plânsul şi tânguirea pentru cele rele lăsându-le lor, să alergăm la lumina învăţăturii de taină, în Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia slavă se cuvine, în vecii vecilor!
Amin.

Anunțuri

Despre CUVÂNT ORTODOX

Gânduri și cărți ortodoxe.
Acest articol a fost publicat în Calea fericirii (Morala), CUVÂNT ORTODOX, Sfinti, TEOLOGIE SISTEMATICA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s