Sfântul Nicolae Velimirovici, Casiana (5)

Sfântul Nicolae Velimirovici

Sfântul Nicolae Velimirovici

Între zidurile mănăstirii

Pelerinii noştri ajunseră cu bine la Mileşeva. Acolo, ţinură un post mai aspru, în vederea Sfintei Împărtăşanii din Joia Mare – ziua celei dintâi Împărtăşiri din lume. Se pregăteau astfel, să întâmpine cu bucurie Sfintele Paşti. Luară parte la toate slujbele şi se închinară la mormântul Sfântului Sava. Aprinseră lumânări la mormântul părintelui Calistrat şi la mormântul monahiei Casiana. Pavel era în fruntea tuturor; el aprinse lumânări la toate mormintele din jurul bisericii.

Mormântul Casianei se afla în partea de miazăzi a bisericii. Nici un fel de semn nu ducea într-acolo; aceasta fusese dorinţa ei. Mormântul era aşternut cu plăci de marmură. Pe una din ele, sta scris: „Monahia Casiana”. Marmura era înnegrită, de mulţimea lumânărilor pe care le aprindeau credincioşii.

Pe mormânt, erau flori, unele uscate, altele abia aduse precum şi o mulţime de lucruşoare, ofrande pe care oamenii le puneau acolo în semn de recunoştinţă.

Într-o zi, pe când călătorii noştri se aflau la mormântul Casianei împreună cu alţi închinători care aprindeau lumânări, împodobeau mormântul şi se rugau, un ţăran bătrân, privindu-i, spuse:

– A ajuns la sfinţenie domnilor, a ajuns la sfinţenie! Îmi amintesc prea bine. Plângea de mila fiecăruia şi plângea şi de bucurie. Nu s-a mai văzut pe la noi atâta frumuseţe.

– Aferim! strigă şi un musulman de prin partea locului. Aşa este. Dar tare mult a mai suferit! Şi turcii au chinuit-o, şi creştinii. Odată, un guvernator otoman a aruncat-o în temniţă şi a poruncit să fie biciuită, pentru că, zicea el, turcii se fac creştini din pricina ei! Iar nişte haiduci sârbi, dimpotrivă, au bătut-o pentru că obişnuia să se ducă pe la casele musulmane şi să ajute pe turcii nevoiaşi. Şi tot dădeau în cocoaşă! A purtat răni până la moarte. Suflet sfânt, fie ca osemintele tale să răspândească mireasma Raiului!

Auzind toate acestea, bătrânul Sumrak izbucni din nou în hohote de plâns. Şi, din nou, tovarăşii lui privindu-l, gândiră ca şi la mănăstirea Banja, când Pavel le citise însemnările tatălui său, că bătrânul plânge fiind prea din cale afară de simţitor.

Pavel ii rugă stăruitor pe călugări să caute manuscrisul despre care pomenea tatăl său, manuscrisul pe care părintele Calistrat i-l dăduse Casianei. Nu se găsi nimic. Scotociră prin toată biblioteca, prin tainiţe, printre veşmintele rămase de la călugării răposaţi, prin perne şi prin saltele.

Pierise fără urmă. Mai mult, toţi spuneau că nici nu auziseră vreodată vorbindu-se despre o astfel de scrisoare.

Într-o seară, doctorul se apropie de Pavel şi îi şopti la ureche:

– Manuscrisul pe care îl căutaţi se află în biserică, sub altar.

– De unde ştii? întrebă uimit Pavel.

– Ştiu. Şi mai ştiu şi altele. Casiana ţinea scrisoarea ascunsă sub altar. În fiecare sâmbătă o lua în chilie la ea şi o citea noaptea, ca pe o cărticică de rugăciuni. Iar a doua zi, duminică, o punea la loc! A făcut mereu acest lucru, de la moartea părintelui Calistrat şi până ce a închis ea însăşi ochii! Dacă nu a luat manuscrisul cu ea în mormânt, acolo trebute să fie, în sfântul lăcaş.

Şi mai uimit, Pavel îl chemă pe stareţ şi merseră împreună în biserică. Acolo, într-adevăr, stareţul dădu la iveală de sub altar o teacă de piele în care se afla manuscrisul. Cuprins de o neţărmurită bucurie, Pavel îşi chemă cei doi prieteni şi, împreună cu stareţul, intrară într-o chilie să-l citească în linişte.

Spre marea surprindere a lui Pavel însă, doctorul Sumrak murmură că el n-avea să vină cu dânşii. Cunoştea, spuse el, prea bine cuprinsul scrierii părintelui Calistrat, deoarece Casiana i-l dădea şi lui să-l citească; îl citise de multe ori.

Pavel şi Marko Knez se închiseră, aşadar, într-o chilie împreună cu stareţul pe care îl rugară să dea citire manuscrisului, fiind, dintre toţi, cel mai obişnuit cu scriitura părintelui Calistrat.

Făcându-şi semnul crucii, stareţul începu să citească fără grabă, oprindu-se după fiecare frază. Şi cum ceilalţi doreau ca anumite părţi să fie citite din nou, îi prinseră zorii.

Episcopul Nicolae Velimirovici, Casiana. Învățătură despre iubirea în Hristos., Editura Ileana, București, 1999, pp. 58-61.

Vedeți și:

Sfântul Nicolae Velimirovici, Casiana (1) – Iula Gheboasa

Sfântul Nicolae Velimirovici, Casiana (2) – Părintele Calistrat

Sfântul Nicolae Velimirovici, Casiana (3) – Fapte

Sfântul Nicolae Velimirovici, Casiana (4) – Casiana

Sfântul Nicolae Velimirovici, Casiana (6) – O sută de capete de învățătură despre iubirea în Hristos (1)

Sfântul Nicolae Velimirovici, Casiana (7) – O sută de capete de învățătură despre iubirea în Hristos (2)

Sfântul Nicolae Velimirovici, Casiana (8) – O sută de capete de învățătură despre iubirea în Hristos (3)

Sfântul Nicolae Velimirovici, Casiana (9) – O sută de capete de învățătură despre iubirea în Hristos (4)

Sfântul Nicolae Velimirovici, Casiana (10) – O sută de capete de învățătură despre iubirea în Hristos (5)

Sfântul Nicolae Velimirovici, Casiana (11) – O sută de capete de învățătură despre iubirea în Hristos (6)

Sfântul Nicolae Velimirovici, Casiana (12) – Dezvăluirea. Epilog.

Anunțuri

Despre CUVÂNT ORTODOX

Gânduri și cărți ortodoxe.
Acest articol a fost publicat în Calea fericirii (Morala), CUVÂNT ORTODOX, Sfinti, TEOLOGIE SISTEMATICA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s