Patru mari maeștri contra unui diletant

Sclipirea mintiiCu prilejul celei de a VIII-a Olimpiade, din 1924, s-a desfășurat la Paris și o ”olimpiadă șahistă”, la care au participat numeroși șahiști de reputație internațională. Atunci, pentru prima oară, se afirmă pe plan internațional și șahul românesc. Formată din trei strălucite talente, echipa României a reușit să se claseze pe locul VIII, înaintea unor țări cu veche tradiție șahistă, ca Anglia, Belgia, Canada, Irlanda, Iugoslavia, Olanda, cu toate că, la fiecare întâlnire, ea a fost handicapată cu câte un punct – pierzând o partidă – întrucât aveam în componență doar trei jucători în loc de patru, cum prevedea regulamentul și cum aveau celelalte echipe participante.

Unul dintre componenții echipei noastre, talentatul șahist Gorge Davidescu, i-a destăinuit autorului (Valentin Rădulescu, n.n.) o amuzantă întâmplare care a avut loc într-una din marile cafenele ale Parisului, loc cotidian de întâlnire a amatorilor de șah.

Erau de față numeroși participanți la această Olimpiadă șahistă, ce se terminase cu o zi înainte; se comenta, se jucau partide și așa mai departe. Într-un colț al salonului, în jurul unei mese, stăteau de vorbă patru mari maeștri internaționali. Deodată, din grupul celor mulți aflați în cafenea, se auzi un glas puternic, puțin zeflemist, spunând:

-Îi provoc pe cei patru mari maeștri aici de față, să participe pe loc la un simultan dat de mine și pariez pe 10 000 de franci că, din cele patru puncte, care se pot obține, nu voi pierde mai mult de două!

Îndrăzneața, ca să nu spunem nebuneasca, provocare a produs reacții diferite în rândul celor prezenți. Mulți l-au crezut pe cel în cauză un fanfaron, care vrea să-și dea importanță chiar cu prețul ridicat al pariului (10 000 de franci era o sumă însemnată atunci), alții au crezut că nu-i decât o glumă și atâta tot. Unii îl cunoșteau însă pe năstrușnicul autor al provocării și aceștia au fost cei mai uimiți din toată asistența. Percy, așa se numea respectivul, era un tip cam original în felul său, iar în ceea ce privește șahul, nu încăpea nicio îndoială că putea fi considerat diletant. Nu numai un mare maestru, dar și un jucător cât de cât bun îl putea bate cu ochii închiși – ca să spunem așa.

Atunci? Pe ce se baza Percy, lansând stupida saafirmație că, în acel simultan, cei patru maeștri la un loc nu vor putea obține un punctaj superior celui obținut de el.

-Insist să priviți cu toată seriozitatea provocarea mea, a susținut în continuare ambițiosul șahist. Sper că distinșilor mari maeștri nu le este frică, în condițiile echitabile pe care vreau să le propun…

Ce condiții propunea Percy? În primul rând, ca la cele patru mese ale simultanului pe care avea să-l dea, toate partidele să înceapă cu pionul din fața regelui; pentru a nu avea niciun avantaj, el, Percy, va juca două din partide cu piesele albe, iar celelalte două, cu negrele.

Pretindea însă ca nici partenerii să nu beneficieze de avantajul de a avea mai mult timp de gândire pentru a analiza poziția la fiecare mutare, în timp ce el se deplasa la celelalte mese. Așadar, le cerea ca ei să mute pe loc, îndată după mutarea lui și nu să aștepte, așa cum se obișnuiește, până ce acela care dă simultanul trece pe la toate mesele. Într-un cuvânt, îndată ce muta Percy, trebuia să mute și adversarul.

De asemenea, pretindea ca cei patru mari maeștri, la fel ca și spectatorii, să nu comenteze nimic între ei până la sfârșit. Fiecare va sta liniștit la locul lui, alături de mesele așezate la o distanță convenabilă, astfel încât de la o masă la alta să nu se poată vedea poziția. De ce? Pentru că, dacă la una sau două din mese el, Percy, ar fi fost pus în situația să piardă, ceilalți jucători să nu forțeze lucrurile spre remiză, de exemplu. Comentariile să se facă la sfârșit.

Evident, condițiile puse de Percy nu dezavantajau pe nimeni. Singurul mult handicapat era acesta însuși, datorită faptului că forța sa de joc era mult inferioară față de cea a adversarilor.

Așa că marii maeștri, enervați mai ales de impertinența lui Percy, care spusese că le-ar putea fi frică, consimțiră repede. Mesele au fost așezate în cele patru colțuri ale salonului principal, chibiții au luat loc pe scaune lângă maestrul preferat și simultanul a început.

Odată cu prima mutare, e2-e4, efectuată de Percy la prima masă, potrivit înțelegerii, adversarul a jucat imediat, ripostând cu e7-e5, după care Percy a trecut la cea de a doua masă…

Întâia surpriză a înfruntării între acest șahist amator și cei patru mari maeștri a fost că, împotriva așteptărilor tuturor, nici una din partide nu s-a încheiat relativ repede, prin înfrângerea diletantului. Se ajunsese tocmai pe la mutarea 40-45! Deodată, spre uimirea tuturor, jucătorul de la prima masă se ridică și-i strânge mâna lui Percy, recunoscându-se învins. Asistența nu știa ce să mai creadă în fața unei asemenea surprize de mare proporție.

Fără a mai lungi mult relatarea, vă spunem că, spre stupefacția tuturor, Percy a încheiat simultanul cu un rezultat extraordinar, deoarece celelalte trei partide s-au terminaat astfel: la masa a doua, el a pierdut, la masa a treia a făcut remiză, iar la masa a patra…

***

Cum s-a încumetat, oare, anonimul șahist să-și măsoare forțele cu patru mari maeștri, punând rămășag că va realiza cel puțin două puncte din cele patru câte erau în joc?

Cititorul atent a observat, poate, că Percy a cerut ca la acest ciudat simultan să se aplice o regulă neobișnuită și anume: aceea ca fiecare maestru să efectueze mutarea imediat după ce a mutat el, Percy.

După cum se știe, îndeobște, șahistul ce dă simultanul face mutarea sa trecând de la masă la masă, fără să mai aștepte răspunsul adversarului, care este dator să mute abia când șahistul revine la masa respectivă.

Tocmai în acest ”amănunt” a constat cheia strategiei lui Percy, care a fost atât de sigur că va obține două puncte!

Cum s-au petrecut lucrurile? Simplu, poate prea simplu și tocmai de aceea stratagema n-a fost sesizată de la bun început.

După cum ați văzut, la prima masă, Percy a jucat cu albele, efectuând mutarea e2-e4, la care adversarul i-a răspuns prin e7-e5. Conform celor convenite – ca toate partidele să înceapă cu pionul din fața regelui – la masa a doua, mutarea de început a marelui maestru a fost tot e2-e4; Percy i-a răspuns prin e7-e5 adică, exact mutrea jucătorului de la masa întâi. În continuare – tot confom convenției – marele maestru de la masa a doua a trebuit să mute imediat, efectuând, să zicem, mutarea Cg1-f3. Percy n-a avut altceva de făcut decât să memoreze această mutare, pentru a o plasa când – după ce va trece pe la mesele trei și patru – va ajunge din nou la prima masă, urmând ca cea de a doua mutare a negrului de aici s-o transmită la masa a doua. Pe scurt, el n-a făcut decât să-i pună pe cei doi mari maeștri de la mesele unu și doi să se războiească între ei cu propriile forțe. În același fel a procedat și cu adversarii săi de la mesele trei și patru.

Este lesne de înțeles urmarea acestui sistem. Dacă marele maestru de la prima masă se dovedește mai bun decât cel de la masa a doua, se numește că la prima masă Percy a fost învins, iar la a doua masă a câștigat. Deci, oricum, a realizt un punct. De asemenea, dacă se face remiză, obține de la ambele mese câte o jumătate de punct, deci iarăși are un punct. La mesele trei și patru – la fel. Se înțelege, deci, că simutanul nu se putea încheia altfel decât prin realizarea de către Percy a câte unui punct de la fiecare pereche de mari maeștri care își confruntau forțele între ei, deci, în total, două puncte.

Acum, aflarea rezultatului de la ultima masă este simplă Câștigând la prima masă și pierzând la masa a doua, înseamnă că marii maeștri de la aceste mese au jucat între ei; de asemenea, dacă la masa a treia s-a făcut remiză, rezultatul trebuie să coincidă cu cel de la masa a patra. Deci răspunsul este că la această ultimă masă partida s-a încheiat remiză.

În final, trebuie să vă spunem că originalul Percy, fiind un om de onoare, a refuzat să primească miza pusă în joc prin pariu. El le-a explicat marilor maeștri stratagema folosită, iar aceștia s-au amuzat și ei copios, văzând că totuși n-au ajuns atotștiutori și că pot fi învinși chiar și de un diletant în ale șahului.

Valentin Rădulescu, Sclipirea minții, Editura militară, București 1976, pp. 5-7; 106-107.

Anunțuri

Despre CUVÂNT ORTODOX

Gânduri și cărți ortodoxe.
Acest articol a fost publicat în Diverse. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s