Apostolul zilei: Joi, Săptămâna a 13-a după Rusalii

apostolJudecați lucrurile așa cum se arată: dacă cineva are încredere în sine că este al lui Hristos, să gândească iarăși de la sine aceasta că, precum el este al lui Hristos, tot așa suntem și noi. Și, chiar de mă voi lăuda ceva mai mult cu puterea noastră, pe care ne-a dat-o Domnul spre zidirea, iar nu spre dărâmarea voastră, nu mă voi rușina, ca să nu par că v-aș înfricoșa prin scrisori. Că scrisorile lui, zic ei, sunt grele și tari, dar înfățișarea trupului este slabă și cuvântul lui este disprețuit. Cel ce vorbește astfel să-și dea seama că, așa cum suntem cu cuvântul prin scrisori, când nu suntem de față, tot așa suntem și cu fapta, când suntem de față. Căci nu îndrăznim să ne numărăm sau să ne asemănăm cu unii care se laudă singuri; dar aceia, măsurându-se și asemănându-se pe ei cu ei înșiși, nu au pricepere. Iar noi nu ne vom lăuda fără măsură, ci, după măsura dreptarului cu care ne-a măsurat nouă Dumnezeu, ca să ajungem și până la voi. Căci nu ne întindem peste măsură, ca și cum n-am fi ajuns la voi, căci am și ajuns cu Evanghelia lui Hristos până la voi. Nu ne lăudăm peste măsură cu ostenelile altora, ci avem nădejde că, tot crescând credința voastră, ne vom mări în voi cu prisosință, după măsura noastră, ca să propovăduim Evanghelia și în ținuturile de dincolo de voi, dar fără să ne lăudăm cu măsură străină, în cele de-a gata. Iar cel ce se laudă în Domnul să se laude. Pentru că nu cel ce se laudă singur este dovedit bun, ci acela pe care Dumnezeu îl laudă.

II Cor. 10, 7-18.

Anunțuri

Despre CUVÂNT ORTODOX

Gânduri și cărți ortodoxe.
Acest articol a fost publicat în Apostolul Saptamana a 13-a dupa Rusalii, Apostolul zilei. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s