Sfântul Nicolae Velimirovici, Casiana (9)

Sfântul Nicolae Velimirovici

Sfântul Nicolae Velimirovici

O sută de capete de învățătură despre iubirea în Hristos (4)

47

Iubirea nu-i doar un simţământ, ci ea este regina tuturor simţămintelor nobile şi ziditoare. „Pe bună dreptate, iubirea a fost numită maica virtuţilor” zice fericitul Teognost al Edesei. Toate celelalte simţiri înalte şi frumoase sunt asemenea unor domniţe împrejurul reginei. Şi Apostolul le scrie Colosenilor că dragostea este desăvârşirea: „Dragostea este legătura desăvârşirii” (Col. 3, 14). Iar către Tesaloniceni: „Domnul să îndrepteze inimile voastre spre dragostea lui Dumnezeu” (I Tes. 3, 5).

Dragostea este calea care duce cel mai repede în împărăţia cerurilor.

Dragostea nimiceşte depărtarea dintre Dumnezeu şi om.

48

Ascultă şi această taină, fiica mea: Pentru că este persoana desăvârşită, Dumnezeu este şi iubirea desăvârşită; pentru că este persoana desăvârşită, Dumnezeu este şi adevărul desăvârşit; pentru că este persoana desăvârşită, Dumnezeu este şi viaţa desăvârşită. De aceea a rostit Hristos cuvintele care au cutremurat lumea: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14, 6), înţelegând prin cuvântul „cale” tot iubirea.

Iar iubirii – cale, i-a fost dată întâietatea, pentru că numai prin iubire poţi dobândi adevărul şi viaţa. Apostolul Domnului a mai spus: „Cel ce nu iubeşte pe Domnul să fie anatema!” (I Cor. 16, 22). Şi cum să nu fie blestemat cel lipsit de iubire, lipsit, aşadar, şi de adevăr, şi de viaţă? Unul ca acesta se osândeşte singur.

49

Trupul nu poate nici să iubească, nici să urască. Trupul nu poate iubi alt trup. Puterea dragostei este a sufletului. Când sufletul iubeşte un trup, aceea nu este iubire, ci poftă, dragoste necurată. Când un suflet iubeşte alt suflet, dar nu în Dumnezeu, aceea este fie admiraţie, fie milă. Iar când un suflet iubeşte un suflet întru Dumnezeu, dincolo de înfăţişarea trupească, de urâţenie sau de frumuseţe, aceea este dragostea cea adevărată, fiica mea, în care afli viaţa.

50

Cel cunoscător atrage prin ştiinţă, cel bogat, prin bogăţie, cel frumos, prin frumuseţe; un artist atrage prin arta sa. Şi atrage fiecare la sine o oarecare mulţime de oameni, mai mulţi sau mai puţini. Numai dragostea îi atrage pe toţi deopotrivă. Chemarea iubirii este nesfârşită, înţelepţi şi proşti, bogaţi şi săraci, frumoşi şi urâţi, sănătoşi şi bolnavi, tineri şi bătrâni, toţi vor să fie iubiţi.

Ori Hristos i-a cuprins în dragostea Sa pe toţi oamenii şi i-a cuprins şi pe cei morţi, care sunt de mult praf şi ţărână, pe cei daţi cu totul uitării.

51

Omul vrea să fie iubit chiar şi după moarte. Chiar mort, luptă cu moartea. Mulţi se străduiesc, prin fapte de binefacere, prin moştenirile pe care le lasă, să se asigure că vor fi iubiţi şi după ce mor, că vor fi iubiţi ca şi când ar fi vii. Sigur că rudele iubesc pe cei dintr-ai lor care au murit; iată însă ce a făgăduit Hristos: „Eu când Mă voi înălţa de pe pământ, îi voi trage pe toţi la Mine” (Ioan 12, 32). Înălţat pe Cruce, în jertfa iubirii pentru noi, a atras la El pe toţi oamenii, chiar şi pe cei morţi, pe cei din iad. Înainte de Hristos, fiica mea, nu era nici învăţătură, nici religie a iubirii.

52

Apostolul Cuvântului şi al Iubirii, Sfântul Ioan, scrie: „Nu iubiţi lumea, nici cele ce sunt în lume. Dacă cineva iubeşte lumea, iubirea Tatălui nu este întru el” (I Ioan 2, 15) şi mai departe arată pentru ce omul nu trebuie să iubească lumea: „Pentru că tot ce este în lume, adică pofta trupului și pofta ochilor şi trufia vieţii nu sunt de la Tatăl, ci sunt din lume. Şi lumea trece, şi pofta ei, dar cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac” (I Ioan 2, 16-l7). Prin urmare, acestea trei: pofta trupului, pofta ochilor şi trufia vieţii, (înţelege aici trufia cunoaşterii) sunt anticele ispitite prin care Satan a înşelat-o pe Eva, dar nu l-a putut înşela pe Hristos.

53

Sfântul Antonie cel Mare spune: „începătura păcatului este pofta; începătura mântuirii şi a Împărăţiei lui Dumnezeu este iubirea”. „Iubirea şi pofta sunt potrivnice una alteia. Cel care numeşte pofta „iubire” păcătuieşte împotriva iubirii. Pentru că iubirea este duhovnicească, înfloritoare şi curată, pe când pofta este trupească, bolnavă şi murdară. Iubirea e nedespărţită de adevăr, pe când pofta e nedespărţită de amăgire şi de minciună. Este în firea iubirii să sporească din putere în putere şi din bucurie în bucurie, oricare ar fi vârsta omului, pe când pofta repede se spulberă,de parcă n-ar fi fost, se schimbă în dezgust şi-l aruncă adesea pe om în deznădejde.

54

Ceea ce nu poţi osândi la animale la oameni este o vină. Oricât de multe ştim despre vieţuitoare, nu ne dăm seama de ceea ce se petrece înlăuntrul lor; nu vedem decât ceea ce nise înfăţişează în afară. Cu toate acestea, ştim cu siguranţă că ele trăiesc potrivit firii şi înzestrării lor, potrivit cu ceea ce Ziditorul a aşezat din început într-însele; fiecare vieţuitoare după felul său, fără abatere. Nu poate fi vorba, în ce le priveşte, de păcat. Omul însă, trăind ca animalul, păcătuieşte şi păcătuieşte şi mai mult atunci când dă dorinţelor sale animalice numele sfânt al iubirii. Trăind ca un animal, omul coboară cu mult mai jos decât acesta.

55

Dacă auzim pe cineva spunând că omul trebuie să trăiască potrivit firii sale, să-l întrebăm: care fire? După firea sa de obârşie, fără păcat, cea din Rai, aşa cum a făcut-o Dumnezeu? Sau după firea căzută, sălbăticită şi îmbolnăvită de demoni, strâmbă de patimi, ciumată?

Dumnezeu nu l-a zidit pe om ca pe restul naturii, ci într-un fel aparte; i-a dat şi putere asupra celor din natură, aşa încât locul omului în zidire e cu totul altul decât al peştilor, târâtoarelor şi tuturor vieţuitoarelor, deasupra a tot regnul animal, deasupra maimuţelor!

Hristos a venit să înnoiască această cea dintâi adevărată fire a omului. Şi numai cel care trăieşte potrivit acestei firi, trăieşte în firea omenească cea adevărată. Antropologia se află deasupra zoologiei.

56

Omul înnoit de Hristos trăieşte cu o fire înnoită, cu o inimă primenită şi cu o voinţă primenită. Cele trei măsuri al sufletului au crescut cu aluatul Sfântului Duh (cf. Matei 13, 33), pentru ca să cuprindă într-însele iubirea treimică, cerească, cea care întrece toată mintea. Despre acest om nou după asemănarea lui Hristos, vorbeşte Apostolul. Şi mai spune: „Cele vechi au trecut, iată, toate s-au făcut noi” (II Cor. 5, 17).

57

Să treacă ceea ce este vechi şi să se arate noul! Fierul mâncat de rugină să se facă oţel scânteietor! Culmile necurăţiei, care înconvoaie umerii omenirii, să se prăbuşească în adânc! Dar, ca să se împlinească aceasta, era nevoie de o putere mai presus de cea pe care o are omul, de o dragoste care întrece toată mintea şi cuprinde toate făpturile, chiar pe cele ce se dispreţuiesc singure pe sine. Nu se află pe pământ asemenea putere, asemenea iubire, asemenea cutezanţă.

Trebuia să vină din cer aceasta! A venit. „Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16). Fiul lui Dumnezeu, înţelepciunea lui Dumnezeu şi puterea, a coborât din cer ca s ăînvieze cu iubirea Sa lumea cea moartă.

58

De două ori s-a cutremurat pământul de dragostea lui Hristos: o dată, când a murit pe cruce, ca să izbăvească neamul omenesc din păcat şi din moarte; a doua oară, când a înviat întru lumină şi întru slavă, scoţându-i pe cei ferecaţi în iad. Cutremurele de pământ au trecut, dar cutremurul iscat în inimile oamenilor de focul iubirii nu! Întâi, ceata apostolilor, apoi femeile mironosiţe, apoi oştirile fără de număr ale ucenicilor care au umplut, de-a lungul veacurilor, faţa pământului.

Înflăcărat de dragostea lui Hristos, prigonitorul de altă dată a strigat: „M-am lipsit de toate şi le privesc drept gunoaie, ca să dobândesc pe Hristos” (Fil. 2, 8).

59

Şi tot Sfântul Apostol Pavel însemnează, nu cu pana de scris, ci cu flacără de foc: „ Cine nva despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, safoametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? Precum este scris: «PentruTine suntem omorâţi toată ziua, socotiţi am fost ca nişte oi de junghiere». Dar în toate acestea, suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit. Căci sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici înălţimea, nici adâncul şi nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru.” (Rom. 8, 35-39). Află, fiica mea, că toate armiile iadului dau înapoi din faţa omului care are o astfel de iubire.

60

„Foc am venit să arunc pe pământ” (Luca 12,49), spune Domnul. Este focul ceresc al iubirii, fără de fum, fără nimic trupesc sau material, fără nici urmă de zgură. Cu această dragoste, s-au îmbătat şi apostolii, şi atâţia fără de număr sfinţi. Dezbrăcată de orice dorinţă trupească trecătoare, întoarsă numai şi numai către Cel singur Preaiubit, inima lor nu mai aştepta nimic de la lume, ci dădea lumii totul, de dragul Lui.

61

Numai faţă de o persoană se poate nutri o asemenea iubire. Chiar şi iubirea pământească, în măsura în care aceasta se poate numi iubire, se îndreaptă tot numai către o persoană, niciodată către vreo idee, lege sau orice altă construcţie a raţiunii. Oricât au lucrat înţelepţii de dinainte de Hristos şi de după Hristos, să facă lumea să creadă într-un Dumnezeu impersonal, ei n-au făcut altceva decât să toarne apă într-un ciur. Dar nici între popoarele care credeau într-un Dumnezeu personal sau în zei personali, nu s-a aflat vreunul la care să se găsească un dumnezeu în stare de atâta iubire câtă s-a arătat lumii în Persoana lui Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul.

62

Iubirea pe care a arătat-o Hristos lumii, fiica mea, este iubirea care exista „mai înainte de întemeierea lumii” (Ioan 17, 25). Aşadar, iubirea nu e trecătoare, ci e veşnică. „Eu sunt întru Tatăl Meu şi voi în Mine şi Eu în voi.”(Ioan 14, 20). Acolo unde este Fiul, este şi Tatăl, este şi Duhul Sfânt. El vine să umple şi să împlinească întreaga fire trinitară a sufletului omenesc. Cu toate că e stăpânul Casei, bate ca un străin la uşa fiecărui suflet. A dat omului libertate şi nu vrea să intre cu sila. Fericit este cel care îşi supune libertatea iubirii! „Voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine” (Apoc. 5, 20). Fericit cel care îşi deschide de bună voie inima Mântuitorului! Unul ca acesta primeşte întreaga Lui dragoste şi cu, această dragoste împreună, viaţa, pacea şi bucuria.

63

Din dragoste pentru suflet, Mântuitorul Iisus nu uită nici de trup, căruţaşul sufletului, îl hrăneşte în foamete, îl vindecă de boli, îl scoate din furtuni şi îl curăţă de duhurile rele. Seatinge de ochii orbilor, îşi pune mâna Sa pe leproşi şi pe morţi, îndreaptă pe gârbovi şi pe slăbănogi. Pe gârbovi, fiica mea! Vezi? El nu ţine seama nici de urâţenia, nici de frumuseţea trupească, ci numai de sufletul care creşte şi se împlineşte în trup; la trup El caută roadele duhovniceşti, ştiind bine că creanga răsucită şi înconvoiată poartă adesea cel mai dulce fruct.

Să nu uiţi niciodată asta, fiica mea.

64

Mântuitorul ştie mai bine cât preţuieşte trupul omenesc. Ce-i acest trup? Doar, tot El ne-a spus-o prin graiul sfinţilor Săi prooroci, apostoli şi poeţi: este fum în risipire, iarbă ce se usucă, floare ce se păleşte, praf şi pulbere. Oamenii, plini de trufie cum sunt, privesc, în orbenia lor, la trăsură, nu la cel care o conduce; însă Domnul caută la vizitiu, la cel care, ascuns în caleaşcă, o mână pe aceasta. Toată dragostea şi grija Lui se îndreaptă spre conducătorul nevăzut, spre suflet. Iar când drege şi când spală căruţa, pentru căruţaş o face.

Pentru sufletul cel fără de moarte, vindecă El şi hrăneşte trupul. „Pentru că ce-i va folosi omului dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde?” (Matei 16, 26).

65

Mântuitorul îl îndeamnă pe om să nu-şi facă griji pentru hrana sa, nici pentru băutură, nici pentru îmbrăcăminte, aceasta fiind o grijă de căpetenie a închinătorilor la idoli, iar nu a ucenicilor Săi. Nu se cuvine copiilor lui Dumnezeu, oameni fiind, să aibă aceleaşi griji ca animalele. Dumnezeu, gazda noastră în această lume, ştie ce ne trebuie, poartă El grijă de nevoile noastre. Ori poate îşi închipuie cineva că Dumnezeu nu-şi cinsteşte pe oaspeţii Săi nici cât o gazdă de-a noastră? Doamne fereşte!

Oricât ne-am îngriji de trup, tot nu putem să-l scăpăm de bătrâneţe, de boală, de moarte şi de stricăciune. Dar Atotputernicul, care ne-a înveşmântat sufletul în acest uimitor trup plăsmuit din pulbere, de atâta preţ pentru noi, ne va înveşmânta după moarte cu trupuri şi mai frumoase, nepieritoare, nestricăcioase, neatinse nici de boală, nici de bătrâneţe. Şi aceasta ne-afăgăduit-o Însuşi Ziditorul nostru, Care ne iubeşte, Care ne-a făcut din iubire.

Episcopul Nicolae Velimirovici, Casiana. Învățătură despre iubirea în Hristos., Editura Ileana, București, 1999, pp. 93-105.

Vedeți și:

Sfântul Nicolae Velimirovici, Casiana (1) – Iula Gheboasa

Sfântul Nicolae Velimirovici, Casiana (2) – Părintele Calistrat

Sfântul Nicolae Velimirovici, Casiana (3) – Fapte

Sfântul Nicolae Velimirovici, Casiana (4) – Casiana

Sfântul Nicolae Velimirovici, Casiana (5) – Între zidurile mănăstirii

Sfântul Nicolae Velimirovici, Casiana (6) – O sută de capete de învățătură despre iubirea în Hristos (1)

Sfântul Nicolae Velimirovici, Casiana (7) – O sută de capete de învățătură despre iubirea în Hristos (2)

Sfântul Nicolae Velimirovici, Casiana (8) – O sută de capete de învățătură despre iubirea în Hristos (3)

Sfântul Nicolae Velimirovici, Casiana (10) – O sută de capete de învățătură despre iubirea în Hristos (5)

Sfântul Nicolae Velimirovici, Casiana (11) – O sută de capete de învățătură despre iubirea în Hristos (6)

Sfântul Nicolae Velimirovici, Casiana (12) – Dezvăluirea. Epilog.

Anunțuri

Despre CUVÂNT ORTODOX

Gânduri și cărți ortodoxe.
Acest articol a fost publicat în Calea fericirii (Morala), CUVÂNT ORTODOX, Sfinti, TEOLOGIE SISTEMATICA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Sfântul Nicolae Velimirovici, Casiana (9)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s