Evanghelia zilei: Marţi, Săptămâna a 15-a după Rusalii

EvangheliaŞi a ieşit de acolo, şi a venit în patria Sa, iar ucenicii au mers după El. Şi, fiind sâmbătă, a început să înveţe în sinagogă. Şi cei mulţi, auzindu-L, erau uimiţi şi ziceau: de unde are El acestea? Şi ce este înţelepciunea care I s-a dat Lui? Şi cum se fac minuni ca acestea prin mâinile Lui? Au nu este acesta teslarul, fiul Mariei şi fratele lui Iacov şi al lui Iosi, şi al lui Iuda, şi al lui Simon? Şi nu sunt, oare, surorile Lui aici, la noi? Şi se sminteau întru El. Şi le zicea Iisus: nu este proroc dispreţuit decât în patria sa şi între rudele sale, şi în casa sa. Şi n-a putut acolo să facă nici o minune, decât că, punîndu-Şi mâinile peste puţini bolnavi, i-a vindecat. Şi Se mira de necredinţa lor. Şi umbla prin satele dimprejur, învăţând. Şi a chemat la Sine pe cei doisprezece, şi a început să-i trimită câte doi, şi le-a dat putere asupra duhurilor necurate.

Marcu 6, 1-7.

Anunțuri

Despre CUVÂNT ORTODOX

Gânduri și cărți ortodoxe.
Acest articol a fost publicat în Evanghelia Saptamana a 15-a dupa Rusalii, Evanghelia zilei. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s