Sfântul Nicolae Velimirovici, Casiana (12)

Sfântul Nicolae Velimirovici

Sfântul Nicolae Velimirovici

Dezvăluirea

Timp de câteva zile, Pavel şi Marko Knez se îndeletniciră cu copierea celor două manuscrise – cel al lui Ioan din Saraievo şi cel al părintelui Calistrat. Bucuros de descoperire, părintele stareţ nu lăsă ca acest din urmă manuscris să fie scos afară din mănăstire însă le dădu blagoslovenie să-şi facă fiecare câte o copie.

Cei doi îşi întocmiră copii pe care le luară cu ei, iar originalele fură puse laolaltă şi înmânate stareţului, pentru ca acesta să le pună în siguranţă, unde ar fi socotit de cuviinţă.

La această lucrare, doctorul Sumrak nu luă în niciun fel parte. El nici măcar nu mai ieşi din odaia lui. Într-o noapte, plouă cu găleata, fără contenire, de seara şi până în zori. Iar dimineaţa, doctorul Sumrak fu găsit întins lângă mormântul Casianei. Murise.

În chilia lui, se aflau două scrisori; una către Pavel din Saraievo, iar cealaltă pentru stareţul mănăstirii.

Iată cuprinsul primei scrisori:

Dragul meu prieten, Pavel,

După atâţia şi atâţia ani de prietenie, iată că mă înfăţişez ţie ca un necunoscut. Eu sunt studentul în medicină pe care Iula Gheboasa l-a întreţinut la studii. Eu sunt făptura crudă care şi-a călcat în picioare cuvântul dat. Eu sunt acel om plin de răutate. Am fugit în ajunul zilei hărăzite pentru cununia noastră la mănăstirea Savina.

Mai târziu, m-am căsătorit cu o femeie cumplită, care m-a înşelat, m-a batjocorit, m-a chinuit și, în cele din urmă, a fugit furându-mi tot ce aveam. Iar aceasta a fost cea dintâi pedeapsă de la Dumnezeu, care a fost urmată de o alta, cu mult mai grea: remuşcarea. Ros de această plagă, am venit şi m-am aşezat în Saraievo; Casiana se călugărise şi numele ei era pe buzele tuturor. Am făcut acest lucru ca să fiu mai aproape de dânsa, ca să pot să-i dobândesc iertarea.

M-am spovedit părintelui Calistrat. El m-a dezlegat de păcat, după o lungă pocăinţă. Casiana m-a iertat şi ea. Duhovnicul m-a iertat, ea m-a iertat, dar eu nu m-am putut ierta pe mine însumi. Dumnezeu m-a iertat oare? Fiind tânăr, în nebunia mea, am dispreţuit-o pentru urâţenia trupului; la amara-mi bătrâneţe, am venerat-o mai presus decât orice făptură omenească. Mi-am dat seama că sufletul meu e mult mai hâd şi mai strâmb decât îi era ei trupul. O priveam ca pe un înger. Nici mâna nu îndrăzneam să i-o întind, nici marginea veşmântului nu îndrăzneam să i-o ating. Într-însa strălucea cerul. Prin ea, l-am cunoscut pe Dumnezeu, prin ea, m-am întors la credinţă şi la Biserică. De la ea, am învăţat că nu există nicio punte între iubirea trupească şi  iubirea în Hristos.

Plecând din Saraievo, ştiam că am să mor curând. Toate puterile sufletului meu, le-am strâns ca să ajung viu la mănăstire. Inima îmi bătea tot mai rar. N-am vrut să mor singur, în ultima mea clipă, am coborât la mormântul ei, să-mi dau sufletul lângă ea. Ştiu că sunt nevrednic.

Asta e tot. Iartă-mă, prietene. Bucuria din această sfântă mănăstire să nu-ţi fie nicio clipă întunecată din pricina morţii mele!

Tot ce am las, prin mijlocirea ta, acestei sfinte mănăstiri a Sfântului Sava. Ştiu că toate bunurile mele sunt praf şi ţărână, la fel ca şi trupul meu. Iartă-mă.

Domnul să fie cu tine.

Cu iubire până la moarte şi dincolo de moarte, prietenul tău, Petru Sumrak.

În scrisoarea către egumen spunea:

Cuvioase părinte stareţ,

Iartă-mă. În niciun chip să nu îngădui ca ticălosul meu trup să fie îngropat în mănăstire! El m-a târât în păcat şi păcatul mi-a distrus viaţa. Porunceşte să fiu pus în pământ dincolo de zidurile mănăstirii, lângă râu. Când apele or să se umfle, or să mă ia cu ele şi or să mă ducă mai departe, până la mare. Şi roagă-te pentru sufletul meu păcătos.

Cu cinstire îți sărut dreapta.

Să mă ierţi.

Doctorul Petru Sumrak, păcătosul.

Epilog

Uimire. Vorbe, fel de fel. Apoi lucrurile se aşază. O minune nu stăpâneşte mai mult de câteva ceasuri această mânăstire, unde se întâmplă de la Dumnezeu atâtea.

Pe când oamenii încă mai vorbeau despre moartea doctorului, atenţia le fu deodată atrasă de un tânăr musulman din Berane, cu mintea rătăcită. De dimineaţă până seara, acesta alerga împrejurul bisericii. La început, lumea îl căina, mai apoi, tot văzându-l, se obişnuiră cu el şi aproape nimeni nu-l mai băga în seamă. Într-o zi, pe când părinţii mănăstirii citeau Psaltirea la mormântul Sfântului Sava, mai dădu o roată bisericii şi, deodată, se opri.

– Unde mă aflu? făcu el, nedumerit.

Îşi venise în fire! Avea mintea întreagă. Părinţii lui plângeau de bucurie. Toţi cu mic cu mare, dădură slavă lui Dumnezeu, mulţumind Sfântului. Se vădise taina puterii plăcutului lui Dumnezeu, Sfântul Sava şi a tuturor sfinţilor din Mileşeva.

Pavel din Saraievo, stăpânit până-n acea clipă de durerea morţii neaşteptate a prietenului său, fu copleşit de uimire dinaintea acestui miracol.

– Ce mai minune! strigă el.

– Ei, domnule, să nu te miri, îi spuse un bătrânel de prin partea locului. Locul acesta e plin tot de foc din cer. Din vârful muntelui, unde-i cătunul nostru, vedem adesea ieşind lumină din morminte. Şi nici nu-i de mirare. Doar sunt îngropaţi acolo atâţia mucenici – călugări, femei, fete şi copii ucişi de soldaţii otomani. Înalta Poartă, Stăpânirea, credea că din pricina mănăstirii Mileşeva şi a Sfântului Sava se abătuse nenorocirea asupra împărăţiei otomane. Şi, ori de câte ori se adunau oamenii în număr mare la mânăstire, erau ucise făpturi nevinovate.

Sunt şi musulmani care au plătit cu capul, numai şi numai pentru că se aflau aici în clipa măcelului.

– Ţâşneşte flacără din morminte, domnule, şi lumină! Odată, priveam de acolo, de sus, şi am crezut cu toţii că a luat foc mănăstirea! O flacără mare din mormântul părintelui Calistrat, o flacără mare din mormântul maicii Casiana! Locul acesta e sfânt, domnule, e sfânt! Slavă lui Dumnezeu şi Sfântului!

Călugării şi stareţul povestiră cum în fiecare luni (ziua îngerilor) din mormântul Casianei se răspândeşte o mireasmă preaminunată, ca dintr-un vas plin cu tămâie aprinsă. Şi această mireasmă, pe cât se pare, poate fi simţită până departe, în satele mai răzleţite de mănăstire. Murise într-o zi de luni.

Pavel îşi mai însemnă încă multe mărturii din vremea vieţii ei: cum primea şi creştea în mănăstire copii din familiile sârbe şi musulmane, cum tăinăduia bolnavii doar cu o atingere a mâinii, cum la rugăciune se ridica în văzduh, cum uşa bisericii i se deschidea singură dinainte.

Musulmanii o numeau Nena, creştinii îi spuneau Siiana (cea strălucitoare) pentru că faţa îi strălucea. Frumuseţea înnăscută a chipului ei crescuse odată cu frumuseţea duhovnicească a sufletului.

Nici postul, nici osteneala, nici bătrâneţea n-au stins strălucirea de pe faţa ei.

Călătorii noştri rămaseră la Mileşeva până la înălţare, când era şi hramul mănăstirii. Regele Ştefan, întâiul încoronat, sfinţise Zica la sărbătoarea Înălţării Domnului şi tot aşa şi fiul lui, regele Vladislav, rânduise pentru mănăstirea Mileşeva.

Ne aflam la doi ani de la eliberarea mormântului Sfântului Sava – nu numai de turci, ci şi de mai răii vrăjmaşi ai sârbilor ortodocşi, din nefericire aceşti vrăjmaşi fiind din rândul celor botezaţi.

Sărbătoarea hramului fu înălţătoare, ca odinioară, pe vremea împărăţiei Sârbeşti. La rugămintea pelerinilor din Saraievo, preoţii pomeniră întreg şirul de generaţii care, de la tragica bătălie de la Kossovo şi până în zilele noastre, au plătit cu viaţa preţul credinţei celei adevărate şi al libertăţii. După această pomenire, înălţară cu toţii laude lui Dumnezeu.

A treia zi după marea sărbătoare, luară din nou drumul spre Saraievo, de-a lungul râului Lim, de astă dată, numai unsprezece călători. Trei zile cât ţinu călătoria, vorbiră despre ceea ce văzuseră şi auziseră la mănăstirea Mileşeva, de tot ceea ce le umpluse inimile. Ajunşi cu bine la Saraievo, încă nu isprăviseră de depănat tot firul.

Episcopul Nicolae Velimirovici, Casiana. Învățătură despre iubirea în Hristos., Editura Ileana, București, 1999, pp. 130-137.

Vedeți și:

Sfântul Nicolae Velimirovici, Casiana (1) – Iula Gheboasa

Sfântul Nicolae Velimirovici, Casiana (2) – Părintele Calistrat

Sfântul Nicolae Velimirovici, Casiana (3) – Fapte

Sfântul Nicolae Velimirovici, Casiana (4) – Casiana

Sfântul Nicolae Velimirovici, Casiana (5) – Între zidurile mănăstirii

Sfântul Nicolae Velimirovici, Casiana (6) – O sută de capete de învățătură despre iubirea în Hristos (1)

Sfântul Nicolae Velimirovici, Casiana (7) – O sută de capete de învățătură despre iubirea în Hristos (2)

Sfântul Nicolae Velimirovici, Casiana (8) – O sută de capete de învățătură despre iubirea în Hristos (3)

Sfântul Nicolae Velimirovici, Casiana (9) – O sută de capete de învățătură despre iubirea în Hristos (4)

Sfântul Nicolae Velimirovici, Casiana (10) – O sută de capete de învățătură despre iubirea în Hristos (5)

Sfântul Nicolae Velimirovici, Casiana (11) – O sută de capete de învățătură despre iubirea în Hristos (6)

Anunțuri

Despre CUVÂNT ORTODOX

Gânduri și cărți ortodoxe.
Acest articol a fost publicat în Calea fericirii (Morala), CUVÂNT ORTODOX, Sfinti, TEOLOGIE SISTEMATICA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s