Sfântul Simeon Stâlpnicul (1 septembrie)

sf-simeon-stalpnicul*

În părţile Ciliciei, într-un sătuc numit Sisan,

Voit-a Domnul a găti un stâlp de foc luminător,

Ce n-a fost pus pe sub obroc şi nu s-a cheltuit în van,

Ci-n sfeşnicul aprins, a dat lumina Vieţii – tuturor.

***

Era copil la oi şi-avea abia vreo treisprezece ani

Când, în Biserică întrând, Cuvântul Vieţii-a auzit,

Ce fericea pe cei curaţi, pe toţi cei blânzi şi pe sărmani

Şi-n inima-i, încă de-atunci, de toată lumea s-a lipsit.

***

Cuvântul, deci, însămânţat în tainiţa pământului

Ce-ndată l-a primit cu drag, a răsărit şi-a înflorit

În ţarina ce-avea ca rod s-aducă mult în pieptul lui,

Că, deşi prunc abia, atât de mult, Iisuse, Te-a-ndrăgit.

***

El nu s-a mai întors acas’… Prea tare dorul îl chema,

Să afle-un loc anume-n care să-Ţi poată-n rugăciuni sluji;

Deci pasul Tău pândind cu drag, el l-a aflat cu inima

Şi a intrat în mânăstire, să Ţi se poată dărui.

***

Doi ani i-au trebuit, atât ! – să-nveţe tot ce se putea

La Timotei, stareţul său. Şi-apoi, acesta l-a trimis

În loc mai aspru şi mai greu, precum inima îi râvnea,

Dar şi aici a stat puţin şi “pustnic” apoi i s-a zis.

***

Şi cine, oare, poate şti ce aspre nevoinţi a dus –

Cu înfrânarea se topea, să îşi supună trupul greu

Cel care de copil a ars pentru iubirea lui Iisus

Când duhul lui se avânta în rugăciune tot mereu.

***

Desigur vestea că s-a dus de felul lui cel îngeresc,

Fiindcă n-ai aprins făclii ca să le pituli sub obroc,

Ci-n sfeşnic şi pe el l-ai pus şi untdelemn nepământesc

I-ai dat, să ardă mai aprins, din zi în zi, şi mai cu foc.

***

Veneau bolnavii şi aflau preaminunate vindecări

Şi obidiţi, şi încercaţi ori sub ispite grele prinşi

Vreunii – grabnic alergau la dânsul, pentru alinări

Şi niciodată n-au plecat deşerţi ori de dureri învinşi.

***

Numai că Sfântul n-a răbdat cinstea ce omul îi făcea

Şi, în adâncul inimii, de slava lumii tulburat,

Aflat-a chip preaminunat de tulburarea scăpa,

Căci şi-a zidit un stâlp şi-n vârf, o chilioară şi-a durat.

***

Şi-acolo, Doamne, doar Tu ştii ce post şi rugăciuni au fost,

Ce privegheri şi cât zăduf ori cât îngheţ a îndurat,

Spre slava Ta, ca vieţii lui şi-a celorlalţi, să dea un rost

Ce-i mai presus de-al lumii tâlc şi de pământul întinat.

***

Iar peste toate, l-ai cinstit cu ascultarea de Părinţi,

Că ei ducându-se să-l dea de-acolo jos ca pe-un smintit,

El deîndată s-a supus, cu darul inimii fierbinţi

Şi-au cunoscut că sfânt era şi locul foarte nimerit.

***

Deci l-au lăsat spre a-Ţi sluji precum pe stâlp a început,

Miraţi de darul ce i-ai dat, ca şi de râvna ce-arăta –

Şi-aşa, bineplăcutul Tău în nevoinţi a petrecut

Ce mintea a le-nchipui macar nu poate, de ar vrea.

***

Iar când la Tine l-ai chemat, în rugăciune l-ai găsit

Şi, minunat precum o ştii, în trupul lui Te-ai arătat,

Că,în genunchi, cu capu-n piept puţin plecat, a adormit

Şi ce mireasmă răspândea truditu-i trup – eliberat!

***

Aşa, Stăpâne, pentru-a lui puternici rugăciuni, voim

Să nu ne uiţi aici pe noi,cei preasărmani, cu duh beteag

Şi stâlp de foc să ne trimiţi: prin el, la Tine să suim,

La-mpărăţia ce-ai gătit şi unde ne aştepţi cu drag.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Arta religioasa, Poezie religioasa. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s