Apostolul zilei: Miercuri, 28 ianuarie 2015

apostolAşadar, de vreme ce Hristos a pătimit în trup, înarmaţi-vă şi voi cu acelaşi gând: cel ce a suferit în trup a isprăvit cu păcatul, pentru ca timpul pe care-l mai are de trăit în trup să nu-l mai trăiască întru poftele oamenilor, ci după voia lui Dumnezeu. Destul este că în vremile trecute aţi făcut voia păgânilor, umblând în desfrânări, în pofte, în beţii, în ospeţe, în chefuri şi întru nelegiuite slujiri idoleşti. De aceea, ei se miră că voi nu mai alergaţi cu ei în aceeaşi revărsare a relelor purtări şi vă defaimă; ei vor da seama în faţa Celui Ce este gata să judece viii şi morţii. Că spre aceasta li s-a binevestit chiar şi morţilor, pentru ca ei să fie judecaţi ca oameni după trup, dar după Dumnezeu să vieze cu duhul. Sfârşitul a toate s-a apropiat; fiţi, aşadar, cumpăniţi la minte şi privegheaţi în rugăciuni, înainte de toate avându între voi iubire arzătoare, fiindcă ea, iubirea, acoperă mulţime de păcate. Fiţi primitori de oaspeţi unii către alţii, fără să murmuraţi. Fiecare după darul pe care l-a primit, slujiţi-vă unii altora ca nişte buni iconomi ai harului celui de multe feluri al lui Dumnezeu: Dacă cineva vorbeşte, cuvintele să-i fie ca ale lui Dumnezeu; dacă cineva slujeşte, slujba să-i fie ca din puterea pe care i-o dă Dumnezeu; pentru ca întru toate să fie Dumnezeu slăvit prin Iisus Hristos, Căruia Îi este slava şi stăpânirea în vecii vecilor. Amin!

1 Petru 4, 1-11.

Anunțuri

Despre CUVÂNT ORTODOX

Gânduri și cărți ortodoxe.
Acest articol a fost publicat în Apostolul zilei. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s