Rugăciune către Născătoarea de Dumnezeu (ce se spune mai ales înainte de a se împărtăși)

Monk-in-prayer-engravingMaică a lui Dumnezeu, fără prihană și mai presus de toată mintea și de tot cuvântul; o, Fecioară Preasfântă, care covârșești însăși fecioria ca ceea ce mai înainte de nașterea cea dumnezeiască ai fost fecioară mai presus de toate fecioarele și aceeași ai rămas și întru naștere, și după ea; prin care firea oamenilor cea căzută de demult și depărtată de la Dumnezeu, prin iubirea de oameni cea negrăită și prin pogorârea cea neasemănată, s-a unit cu firea cea dumnezeiască și fericită, care nicidecum n-a suferit despărțire, amestecare sau schimbare; prin care și după această unire negrăită și împăcare, căzând din cuviință prin zavistia vicleanului și prin ușurința minții noastre, suntem chemați iarăși la pocăință și pe Fiul tău și Dumnezeul nostru Îl avem milostiv către noi prin mijlocirile tale cele neobosite către Dânsul și prin rugăciunile tale cele prea lucrătoare.

Ție, Stăpână, mă cuceresc și pe tine te rog, cea milostivă și iubitoare de oameni, Maica lui Dumnezeu Cel milostiv și iubitor de oameni: stai lângă mine în ceasul acesta când, mai mult decât oricând, am trebuință de acoperământul și sprijinul tău. Că, de vreme ce sunt cu totul necurăție și noroi al păcatelor și, mai cuprinzător a zice: locaș al tuturor patimilor pierzătoare de suflet și voiesc să mă apropii de Preacuratele și Înfricoșătoarele Taine ale Fiului tău și Dumnezeului nostru, mă îngrozesc și sunt ținut de cutremur, cugetând la mulțimea fărădelegilor mele. Căci care din simțurile mele nu le-am folosit rău eu, ticălosul? Care meșteșugire satanicească nu am lucrat-o cu fățărnicie, cu bună voire și covârșire? Cu ce gânduri necuvioase și năluciri deșarte nu m-am stricat? Care chip de robie nu a stăpânit cu desăvârșire mintea mea? Că nu numai că mă port ca un robit de patimile cele ticăloase în care am căzut și care stăpânesc mintea mea, nici numai de acele fapte și vorbe străine care au intrat în sufletul meu prin cele cinci simțiri și care mi s-au făcut idoli răi, risipindu-mi socoteala cea bună, ci și cele ce încă nu s-au făcut, nici se vor face, și cele ce nu s-au auzit, nici nu s-au văzut, adunându-le mintea mea cea pătimașă și copilărească, avându-l în ajutor pe făcătorul răutății, mi-au cheltuit vremea vieții mele celei păcătoase. Și, aflându-mă eu, ticălosul, întru atâta mulțime de rele, am cugetat, o, Stăpână, să mă apropii de Tainele cele dumnezeiești și mai presus de fire. Dar mă tem ca nu cumva să fiu legat de mâini și de picioare, ca cel neîmbrăcat cu haină de nuntă, și să fiu aruncat ca un nevrednic în întuneric și, în loc de luminare și de împărtășire cu darul cel dumnezeiesc, să fiu osândit în locuința întunericului, cea potrivită mie.

Dar ce să fac?

De mă voi împărtăși cu Tainele cele înfricoșătoare cu nevrednicie, niște pedepse ca acestea și mai rele decât acestea aștept să pătimesc.

Iar dacă voi petrece multă vreme neîmpărtășit de acestea, punând înainte nevrednicia, nebăgând de seamă, voi cădea în adânc de rele, făcându-mă astfel vinovat de aceleași pedepse sau de unele și mai mari.

Deci, strâmtorat sunt din amândouă părțile. De aceea, și alerg la tine, Ajutătoarea cea tare și nebiruită; milostivește-te, Preacurată Maică a lui Dumnezeu, și, folosind îndrăzneala ta cea de Maică către Fiul tău, cere-mi mie iertare de greșalele mele cele făcute mai înainte și mă arată nevătămat de focul cel arzător al Tainelor Lui cele făcătoare de viață. Iar, mai ales, fiindcă ai unite în tine puterea și iubirea, învrednicește-mă să mă curățesc și să mă luminez prin împărtășirea acestora și îmi ajută să petrec rămășița vieții mele întru pocăință, în sfințenie și în smerenie, în lucuri, în cuvinte și în gânduri. Și fii lângă mine de-a pururea, îndreptând toate mișcările sufletului meu, sprijinindu-mă, povățuindu-mă, surpând puterile cele potrivnice, păzindu-mă și ocrotinu-mă din toate părțile ca pe un rob netrebnic al bunătății tale.

Cu adevărat, Stăpână cu totul binecuvântată, să nu întorci deșarte rugăciunile mele cele nevrednice și ticăloase, ci stai lângă mine și mă ajută în viața aceasta, în vremea ieșirii sufletului meu cel ticălos și la Judecata cea înfricoșătoare și nemitarnică ce va să fie și să mă izbăvești de toate cele rele. Ca, fiind mântuit cu darul tău, să te binecuvintez și să te preamăresc și, luminându-mă cu razele tale, să mă îndrept spre lauda, slava și închinăciunea Treimii Celei preabune, fericite și atotlucrătoare, în vecii vecilor. Amin.

Pocăința – Poarta Împărăției, Epifania, Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul”, Alba Iulia, 2003, pp. 104-107.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Rugaciuni. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s