Sfântul Teofan Zăvorâtul, Cuvânt de învățătură: miercuri, săptămâna a 35-a după Rusalii

Sfantul Teofan ZavoratulAi nevoie de ajutor?

Cere.

Am cerut, zici, și nu mi s-a dat. Dar cum altora li se dă? Domnul nu e părtinitor, ca unui să-i dea, iar altuia, nu, fără vreo pricină. Darnic fiind, gata este să dăruiască tuturor.

Dacă nu dă cuiva, pricina nu stă în El, ci în cel care cere ajutor. Printre aceste pricini, pot fi și unele pe care noi nici măcar nu le bănuim; dar sunt și pricini știute, învederate orișicui.

Pe una dintre ele – și, oare, nu cea mai de seamă? – o arată Sfântul Ioan a fi lipsa de îndrăznire, iar lipsa de îndrăznire vine din mustrarea inimii sau a conștiinței. „Iubiților”, spune, „dacă inima noastră nu ne osândește, avem îndrăznire către Dumnezeu și, orice cerem, primim de la El, pentru că păzim poruncile Lui și cele plăcute înaintea Lui facem”.

Nu cred că mai este ceva de adăugat la aceste cuvinte. Ele se lămuresc de la sine. Care stăpân va ajuta slugii necredincioase, risipitoare și desfrânate? Iar Domnul ne va ferici, oare, dacă nu vrem să fim pe placul Lui și să facem poruncile Lui, și poate că nici de rugăciune nu ne-am apucat, decât mânați de nevoie?

Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Editura Σοφία, București, 1999, p. 28.

Anunțuri

Despre CUVÂNT ORTODOX

Gânduri și cărți ortodoxe.
Acest articol a fost publicat în Cugetarea zilei. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Sfântul Teofan Zăvorâtul, Cuvânt de învățătură: miercuri, săptămâna a 35-a după Rusalii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s