Amintiri culturale 1-7 septembrie

Joi, 1 septembrie; În 1875 s-a născut scriitorul american Edgar Rice Burroughs, creatorul romanelor despre “Tarzan” şi al aventurierul eroic de pe Marte, John Carter, datorită cărora a devenit celebru, deşi el a scris lucrări în mai multe genuri. Pe lângă cele 2 serii majore, Burroughs a mai scris câteva romane între anii 1912-1933, printre care „Fata Cavernelor”,  în care un aristocrat devine luptător, două romane Western despre apaşi – „Căpetenia”, 1927 şi „Diavolul Apaş”, 1933, în care îşi exprimă simpatia faţă de nativii americani, precum şi „Dincolo ce cea mai îndepartată stea”, din 1964, un roman science fiction despre brutalitatea războiului.

Vineri, 2 septembrie; în 1852 s-a născut la Amiens romancierul şi criticul francez Paul Bourget, membru al Academiei Franceze din anul 1894; din opera sa fac parte romanele moralizatoare şi psihologizante “André Cornélis” şi “Discipolul”. În 1890 a publicat “Pasteluri”, o suită de portrete feminine memorabile, urmată de “Inimă de femeie”, în care centrul sunt personajele masculine. A excelat în critica literară, din domeniul căreia cele mai renumite studii ale sale sunt “Senzaţiile italiene” din anul 1891.

 Sambătă, 3 septembrie; în 1802, William Wordsworth compunea sonetul Composed upon Westminster Bridge, September 3, 1802. William Wordsworth este unul dintre marii romantici englezi, reprezentant al Şcolii Lacurilor. Expresia sa poetică este simplă şi directă. A compus lirică patriarhală cu accente mistice (“Balade lirice”), poeme idilice (“Lucy”, “Alice Fell”) sau meditativ-didactice (“Preludiul”, “Plimbarea”) şi sonete.

Duminica, 4 septembrie; în 1824 s-a născut la Ansfelden compozitorul şi organistul austriac Anton Bruckner; a scris simfonii, cantate, mise, cvartete şi cvintete pentru coarde, remarcabile prin monumentalitate şi măiestrie contrapunctică. Alături de Brahms, este unul dintre marii simfonişti de după Beethoven. Temele sale se caracterizează prin melodicitate schubertiană cu frecvente inflexiuni populare, în scherzouri şi părţi lente. Stilul său armonic este apropiat de cel al lui Wagner.

Luni, 5 septembrie; în anul 1774 s-a născut pictorul german Caspar David Friedrich, un artist romantic din a cărui operă fac parte peisaje străbătute de melancolie, cum ar fi “Răsărit de lună pe mare” şi “Călătorind deasupra norilor”; “Pe velier” (1818-1819) este rememorarea unei excursii pe Marea Baltică. Se remarcă aici compoziţia desăvârşită prin care pictorul redă mişcarea şi ritmul călătoriei în barca cu pânze. Friedrich a micşorat cu bună ştiinţă dimensiunile personajelor pentru a accentua mărimea catargului şi senzaţia de deplasare dată de pânza umflată în vânt.

Marti, 6 septembrie; în anul 1921 s-a născut scriitoarea spaniolă Carmen Laforet; a scris o proză alertă, îmbinând reminiscenţe autobiografice cu observaţia exactă, de un realism original, lipsit de sentimentalism. S-a vorbit despre importanta ei contribuţie la curentul existenţialismului şi despre asemănarea pe care romanul ei “Neant” o prezintă cu celebra “De veghe în lanul de secară” a lui J. D. Salinger, în ceea ce priveşte căutarea adolescentină a identităţii personale.

Miercuri, 7 septembrie; în anul 1911, poetul şi criticul de artă francez Guillaume Apollinaire era arestat şi închis sub bănuiala că ar fi furat Mona Lisa de la muzeul Louvre. El s-a născut în 1880, şi este un precursor al suprarealismului şi promotor al cubismului. Poezia sa este caracterizată prin lirismul şi supleţea expresiei, magia muzicală a versului, varietatea tonurilor şi căutărilor formale (în “Alcooluri” sau “Caligrame”). A influenţat considerabil dezvoltarea liricii moderne europene.

Ioana Tătaru

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Cultura. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s