Lars Van de Goor s-a născut în Olanda, în anul 1964, la bordul unui vas – locuinţă, la mică distanţă de o fermă situată între lacuri şi pajişti. Prima lui pasiune a fost muzica, iar fotografia şi editarea de fotografie sunt pentru el interese mai recente, pe care într-un fel, practicându-le, se simte ca şi când ar compune în continuare. În 2007 şi-a cumpărat primul aparat de fotografiat şi, câteva luni mai târziu, îşi publica pe internet primele fotografii.
Patru ani mai târziu era nominalizat în finala competiţiei pentru premiul Maeştrilor Hasselblad 2010-2011. Hasselblad era unul dintre cele mai performante aparate de fotografiat cu putinţă, iar premiul – unul dintre cele mai prestigioase din branşă. Una dintre cele cinci imagini pe care le-a înscris în concurs la momentul acela a fost «Cycle in Gold», realizată cu un Panasonic DMC FZ50. Deşi acest Panasonic nu este unul din cele mai apreciate aparate foto din lume, «Cycle in Gold» a fost aleasă de juriul Hasselblad pentru a fi prezentată la Beijing, Koln şi Zingst, iar Van de Goor a ajuns unul dintre finalişti, deşi n-a câştigat efectiv premiul.
Şi-a început cariera prin a fotografia orice lucru liber sau legat de altele, mai ales din vecinătatea oraşului Amsterdam. În curând a redescoperit frumuseţea naturii şi în mod special copacii şi pădurile. Consideră că „nu există ceva mai plăcut decât să fii singur în pădure în zorii dimineţii sau ceva mai frumos decât să priveşti lumina soarelui străbătând printr-un baldachin…” Reacţiile entuziaste la fotografiile lui l-au încurajat să arate tot ce era mai bun în natură. A început încetul cu încetul să experimenteze şi editarea foto, pentru a sublinia magia pe care o trăia făcând fotografiile. Îi place şi acum să lucreze cu lumina şi culoarea, elemente esenţiale ale artei sale, deşi totul, în propriile lui cuvinte, începe cu o imagine bună. „Cu toate că tehnologia este importantă, cred că emoţia şi compoziţia într-o imagine sunt cel mai important lucru.”
Cu câţiva ani în urmă cineva, văzându-i fotografiile, a afirmat că Lars nu este fotograf, ci artist. Iar de atunci totul a devenit posibil, el nu s-a mai simţit constrâns de tehnologie, legi ale cunoaşterii, etichete sau orice altceva. Lucrând doar puţin extrem asupra culorilor, fără a ajunge să genereze kitsch, creează un soi de efect supra-real, familiar şi totuşi nu, cumva ca şi când privitorul ar fi treaz în interiorul unui vis.
Principalul său website de prezentare se numeşte simplu „Lars Van de Goor Photography Art” şi conţine albume – categorii, în care apar fotografiile sale din ultimii ani. Împărţirea este oarecum arbitrară şi probabil dictată de simpla nevoie practică de împărţire a imaginilor pentru mai lesnicioasă vizualizare.
Categoria „Ierni”, de exemplu, conţine şi două imagini ale unor copaci chiciuraţi, îngheţaţi, înconjuraţi de acelaşi alb incredibil de zăpadă în toată natura, pe fundalul unor ceruri de albastru divers, straniu, de la seninul mărilor până la metalicul cernelii. Seria „Animale” la rândul ei ilustrează preferinţa aproape obsesivă a autorului pentru cai, reprezentaţi în peisaje „blur”, în culori puţine şi discrete, ca şi când numai graţia şi frumuseţea animalelor ar constitui o miză suficientă pentru o fotografie reuşită. „The Unicorn wannabe” aşează în spatele bidiviilor (în al căror aspect se simte aproape vizibil dorul condiţiei de unicorn) nişte delicaţi nori rozalii, ce conferă imaginii calitatea aceea de vis cu ochii deschişi pe care toate fotografiile lui Van de Goor o au.
Deşi există o secţiune specială de „Păduri”, acestea apar în aproape toate subcategoriile de prezentare ale artistului („Vise”, „Artistice”, „Raze de soare”, „Toamne”), surprinse din perspective diferite sau în lumini diferite. „Simfonia pădurii”, de exemplu, este încadrată la „Vise”, dar reprezintă arbori tomnatici, cu frunze roşii la poale, scăldaţi în lumina unui apus aproape ireal. Albastrul unor flori de pădure creează senzaţia elementului definitoriu din imagine în alte două păduri „de vis”, denumite „Who s afraid of Yellow and Blue” şi „Silver Blues”. Auriul şi argintiul din titluri se referă la altă componentă importantă a fotografiilor, şi anume culoare frunzişurilor arborilor.
Seria „Drumuri şi cărări” conţine 37 de fotografii şi este una dintre preferatele absolute ale acestui privitor, din cauza trimiterii pe care toate imaginile, fără excepţie, o fac la metafora eternă a existenţei omeneşti ca perpetuă călătorie în căutarea unor adevăruri esenţiale. „The forgotten bike” prezintă şi ea o pădure de toamnă la apus, doar că în mijlocul potecii dintre arbori, care reprezintă axul principal al imaginii, se observă, nu chiar la cea dintâi privire, o modestă bicicletă, abandonată poate, ca o piele de şarpe într-un proces de regenerare, de drumeţul ce se vede mai spre capătul cărării, mai aproape de lumină. „Path of Joy”, pe de altă parte, este o potecă printr-o pădure de primăvară, mărginită de tufe nesfârşite de plante cu înflorire albă – culoarea untului. Aspectul întregii compoziţii îndreaptă cu gândul către poezia lui Robert Frost despre „Drumul nebătut”: „Two roads diverged in the woods and I… I took the one less travelled by… and that has made all the difference!”
În categoria „Peisaj” apar fermecătoarele descrieri ale unei vii din Franţa, ale morilor de vânt olandeze, ale câmpurilor violete de levănţică, şi chiar palate şi poduri sau conace cu far înălţat la marginea mării, din oraşe istorice faimoase. Peisajele nu diferă mult în calitatea atmosferei fotografiilor de cele ale seriei „Fantezie”, în care prima fotografie oferă imaginea unui lup alb, pe fundalul unei păduri realizate în „sepia”. Şi această fotografie are darul de a produce o ruptură de nivel în realitate, şi de a transporta gândul spre spiritul animalului ce guvernează, în mitologia amerindiană, de exemplu, o latură a sufletului omenesc, sau poate chiar sufletul întreg. O variantă alb-negru a aceleiaşi imagini apare în finalul seriei, sub titlul „In the moonlight”, ca o împlinire a unui ciclu artistic.
Seria „Artistice” conţine, printre altele, câteva fotografii ale unor maşini clasice, vreo două Volkswagen-uri Beetle şi, în ipostaze diferite, o maşină ce pare un Cadillac vechi.
În mod straniu, indiferent dacă şi mijlocul de transport trimite sau nu la aceeaşi metaforă a călătoriei ca şi drumul în sine, imaginile impresionează puternic.
Cadillacul este surprins în două fotografii în două momente diferite ale zilei, fapt ilustrat de modificarea luminii şi culorilor pe clădirea lângă care automobilul este reprezentat. În ceea ce priveşte Beetle-ul, acesta apare o dată în mişcare, pe şosea, la apus, cu bagajele pe capotă, iar a doua oară – în faţa unei clădiri, colorat în albastru – cer şi zmălţat cu câteva floricele în culori calde. Contrastul dintre maşină şi zidul clădirii, adaosul de veselie şi zâmbet pe care pare să-l aducă, face farmecul imaginii.
Iar la secţiunea „Flori şi cer”, apare la un moment dat, sub titlul de „The Wild Bunch”, un câmp de maci atât de asemănător cu cel realizat de Van Gogh în perioada arlesiană, încât privitorului îi vine greu să creadă că florile sunt reale şi nu pictate. Poate tocmai această calitate face fotografiile lui Van de Goor să pară desprinse din acelaşi fel de artă ca şi tablourile pe pânză…
CUVÂNT ORTODOX 