Sondajele ne dau speranțe: slujbele religioase vs shopping

Ce le face mai fericite pe femei: biserica sau shoppingul?

Așteptam la casă la un supermarket și am văzut pe un ecran știrea că după shopping simțim o plăcere echivalentă unui orgasm. După ce am plătit cumpărăturile, am așteptat câteva clipe, cu ochii închiși, să mă lovească extazul. Nu m-a lovit. N-am simțit mare lucru. M-am uitat în jur la ceilalți. Nu se vedea nicio transfigurare. În schimb, bucuria de pe fețele atâtor credincioși în noaptea de Înviere e destul de vizibilă.

Institutul de Analiză a Muncii din Bonn a publicat un studiu pe relaţia dintre shopping şi fericire.  Studiul se concentrează pe întrebarea: ce ne faci mai fericiţi, mersul la biserică sau shoppingul? În mod surprinzător pentru cei care cred că femeile moderne şi-au făcut temple din malluri, răspunsul e că, în special în cazul lor, biserica are un efect mult mai pozitiv decît magazinele.

Întrebarea care se impune e: dacă asta le face mai fericite, de ce nu merg mai des la biserică? Răspunsul e destul de complicat şi are mai multe straturi. Unul ar fi că nu facem numai ceea ce ne produce fericire, ci în principal ceea ce e util în mod imediat. Cumpărăturile ne sunt necesare şi de la un punct încolo devin un stil de viaţă. Apoi, shoppingul, ca şi privitul la televizor, ne oferă o recompensă imediată, de care suntem dependenţi, pe cînd viaţa spirituală cere răbdare şi amânarea satisfacţiei. Televizorul, s-a demonstrat, ne face mai puţin fericiţi decît o plimbare, o conversaţie sau lectura unei cărţi, dar e o plăcere uşor de accesat. O altă explicaţie e că femeile pur şi simplu nu ştiu acest lucru, iar cultura contemporană descurajează practica religioasă.  Ce au observat însă cercetătorii din Bonn e că femeile care merg la biserică, după ce abandonează acest obicei, sunt mult mai nefericite.

Furnizat de TOTB

Acest articol a fost publicat în CUVÂNT ORTODOX. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un comentariu