Apostolul zilei: Sâmbătă, Săptămâna a 15-a după Rusalii

apostolPentru aceasta, am trimis la voi pe Timotei, care este fiul meu iubit și credincios în Domnul. El vă va aduce aminte căile mele cele în Hristos Iisus, cum învăț eu pretutindeni, în toată Biserica. Unii, crezând că n-am să mai vin la voi, s-u semețit. Dar voi veni la voi degrabă – dacă Domnul va voi – și voi cunoaște nu cuvântul celor ce s-au semețit, ci puterea lor. Căci împărăția lui Dumnezeu nu stă în cuvânt, ci în putere. Co voiți? Să vin la voi cu toiagul sau să vin cu dragoste și cu duhul blândeții?

Îndeobște, se aude că la voi e desfrânare; și o astfel de desfrânare, cum nici între păgâni nu se pomenește, ca unul să trăiască cu femeia tatălui său. Iar voi v-ați semețit, în loc, mai degrabă, să vă fi jelit, ca să fie scos din mijlocul vostru cel ce a săvârșit această faptă. Ci eu, deși departe cu trupul, însă de față cu duhul, am și judecat, ca și cum aș fi de față, pe cel ce a făcut una ca ceasta: în numele Domnului nostru Iisus Hristos, adunându-vă voi și duhul meu, cu puterea Domnului nostru Iisus Hristos, să dați pe unul ca acesta satanei, spre pieirea trupului, ca duhul să se mântuiască în ziua Domnului Iisus.

I Cor. 4, 17-21 ; 5,1-5.

Despre CUVÂNT ORTODOX

Gânduri și cărți ortodoxe.
Acest articol a fost publicat în Apostolul Saptamana a 15-a dupa Rusalii, Apostolul zilei. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un comentariu