Duminica, dupa slujba de la Catedrala, mai obisnuiesc sa vizitez cate o expozitie, de regula, la Muzeul de Arta.
Acum, doream sa vad lucrarile unei doamne din Bucuresti, lucrari dedicate Martirilor Brancoven’ si expuse in timpul verii la Palatul Mogosoaia. Era ultima zi in care mai puteam vedea aceste picturi de inspiratie bizantina, cu tehnici de icoana, dar cu noutati de interpretare pe masura gustului modern…. Nu este un caz singular de valorificare a traditiilor iconografice ortodoxe, ma gandesc la Marian Zidaru, dar si la o adevarata scoala de arta care s-a dezvoltat la Bucuresti, pe langa galeria Catacomba, demult, dupa 1990. Dar la ”Bastion” vechi turn de aparare al cetatii medievale a Clujului (amenajat de primarie pentru expozitii generoase, fara chirie sau alte obligatii ale expozantilor), la turn, expozitia dorita era stransa, cumva mai repede decat era prevazut. In schimb, erau expuse cateva costume populare, destul de vechi…. din colectia unui tanar. Un student la chimie, am aflat de la alti tineri in trecere pe acolo. M-au intrebat ce parere am despre pasiunea unui tanar, nici macar student la arte, literatura sau ceva umanist…. Si asa, pe neasteptate, m-am regasit pe mine, cu aceeasi pasiune, acum mai bine de 40 de ani.
Si eu am salvat de la distrugere cateva ii foarte uzate, dar care mai pastrau cusaturile stravechi in care eu vedeam o adevarata istorie. Cultura, mai bine spus. Camasile pastrau o forma a vietii, forma corpului, a varstei, a utilizarii zilnice ca acoperamant al unei fiinte care traieste, lucreaza, se roaga, are bucurii sau necazuri…. Si, mai ales, erau decorate deosebit…. cu motive ornamentale care mie imi vorbeau despre un timp de dincolo de timp, despre ceva frumos cu siguranta, dar un altfel de frumos, incarcat de mister sau de ”ceva” care imi vorbea, ma captiva, ma emotiona…. fara cuvinte, fara prea multe ganduri, doar cu lacrimi si cu o durere in suflet, daca sufletul sta in inima… daca sufletul poate sa doara. Asa ca am fotografiat mai ales costumele in zona importanta a pieptului, cele care ocrotesc ”anatomia” esentiala pentru viata, de simtire, de respiratie, de emotii….
Toate sunt foarte vechi, sfarsitul secolului XIX; si, in cel mai ”tanar” caz, secolul XX, inainte de primul razboi… De pe vremea cand doamnele (dupa exemplul reginelor) se purtau ca si in picturile lui Grigorescu…
Chiar daca nu sunt o mare cunoscatoare a costumului acum numit ”costum national”, pot spune despre colectia tanarului, expusa la Bastion, ca ea prezinta vechi exemplare din zonele Transilvaniei, de pe valea Ariesului, de prin Hunedoara, din Fagaras sau Sibiu, Maramures…. Poate a colindat zonele rurale, poate este sportiv sau, poate, merge din manastire in manastire si a vazut costume purtate de localnici la sfintele slujbe… Sau poate ca tanarul iubitor de costum national canta intr-un grup folcloric, acum, cand ne pregatim de Craciun colindand… Sau poate ca sufletul lui a simtit ca o intreaga civilizatie, zamislita in sute, poate mii de ani aproape ca se pierde in modernitatea care ne dizolva, ne sterge amprenta straveche si originala…
Intre costumele aspre, proaspete in istorii de motive arhaice ardelenesti, am gasit ratacit, singular, un costum din Muscel, un costum rafinat, cu o delicata ie alba, cu cusaturi pe borangic si cu ”fluturasi” mici, tinte sau paiete. Mi-am adus aminte de cultul pentru costumul din aceasta zona, promovat si de picturile lui Grigorescu, si de reginele Romaniei. Regina Elisabeta, pictorita foarte talentata (a ilustrat o evanghelie cu o pictura miniaturala decorativa de mare frumusete, a scris basme, poezii, legente…) La fel, regina Maria a avut o mare bucurie sa poarte costumul muscelean, poate si pentru ca era eternizat in costumul de curte al doamnelor primilor voevozi romani din Tara Romaneasca, ctitori de manastiri si biserici, costum elegant, stralucitor (in varianta de sarbatoare). Sau, poate pentru ca si atunci, la sfarsit de secol XIX si inceput de modernizari si industrializari, oamenii sensibili, cultivati si deschisi frumosului autentic, ce ne definea fiinta nationala, au simtit pericolul ireversibil al parasirii unui mod de viata stravechi si a uitarii comorilor de autenticitate pastrate miraculos prin vremuri istorice, nu o data, crunte. Tot atunci, au fost tiparite si premiate lucrarile lui Simion Florea Marian, Tudor Pamfile si Mihai Lupescu despre cromatica poporului roman (tehnici de obtinere a culorilor pentru textilele populare din plante sau alti coloranti naturali, minerali etc.).
Intre piesele de costum prezente in mica expozitie, erau destule cojoace inflorite cu broderii colorate, deosebit de variate ca si motive sau croiala… Mi-am adus aminte ca pana si pe columna lui Traian apar pe vesmintele dacilor ornamente folclorice, la fel amintind de ornamente si mai vechi de pe ceramica de Cucuteni sau de pe figurinele de lut din perioada neolitica. Daca sunt motive decorative geometrice in forma de cruce, de floare stilizata, de spirala, de franghie, de „nod dacic”, marunte sau nu, pline de culoare, armonioase sau retinute, campurile decorate, brodate, plac, impresioneaza si, parca, ne vorbesc. Probabil, este un limbaj ”primordial”, arhetipal, pe care ne este dat sa-l reluam, sa incercam sa-l intelegem sau sa-l recream, sa-l traim cu fiintele noastre de acum. Cu un cuvant, sa ne cultivam mostenirea spirituala din viata si universul bogat al al fiintei noastra nationale….
La imaginile cu costume nationale, am adaugat costumele colindatorilor de la Liceul de Arte Plastice Romul Ladea din Cluj si costume ale unor tineri participanti la slujba pe la manastiri, vara trecuta.
Sfanta sarbatoare a Nasterii Domnului, insotita de Colindele noastre dragi, sa ne aduca bucurie, Lumina, staruinta in fapte bune si pastrarea valorilor cultivate de fiinta nationala a neamului nostru.
Margareta Catrinu, Cluj.
Vedeti galeria de imagini aici.
CUVÂNT ORTODOX 