Au fost situaţii în care i-am crezut pe cei din jurul nostru cu ușurință pentru că simțeam și noi că ceea ce ne spun este adevărat, dar şi situaţii în care sentimentele ne îndemnau mai mult la neîncredere.„Crede-mă!”, de câte ori am auzit în viaţă aceste cuvinte! De la primele clipiri de înţelegere până pe patul morţii ne confruntăm cu efortul celorlalţi de a ne câştiga încrederea.
Pentru a depăşi neîncrederea am riscat ceea ce presupuneam că e posibil să pierdem. Îmi aduc aminte de frica primelor ore de înot sau teama primei mărturisiri de iubire: „Oare nu mă voi îneca?”, „Oare nu voi fi ridicol în ochii ei?”, „Oare nu va fugi de mine?”, temeri pe care le-am depăşit prin efortul de a crede mai mult celorlalţi decât propriilor sentimente. Am crezut profesorului de înot, am crezut unui prieten care ne-a încurajat să ne mărturisim iubirea sau poate chiar am crezut unei prezențe mai presus de lumea aceasta pe care am simțit-o. Am avut încredere şi am făcut eforturi să avem încredere în ceilalți la vârste la care nu puteam sau nu ne preocupa să facem o analiză a sentimentelor noastre iar mai târziu poate ne-am întrebat de ce într-o anumită împrejurare am avut încredere iar în alta nu.
Am pornit de la încrederea în oameni pentru ca apoi să auzim despre existenţa sau inexistenţa lui Dumnezeu şi astfel să fim puşi în faţa virtuţii numită credinţă, care este „încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute” (Evrei 11,1). De cele mai multe ori adeverirea sau infirmarea sentimentelor noastre era simplă putând fi făcută imediat pentru că ele se refereau la lucruri ce puteau fi verificate prin simţuri. În cazul acestei noi provocări, a credinței în Dumnezeu, argumentele ne solicitau în principal raţiunea pentru ca mai apoi să ne ceară a o depăşi şi pe aceasta deoarece experimentarea existenței lui Dumnezeu presupune o rațiune luminată de credință. Pentru a putea să înțelegi rațiunile lui Dumnezeu este nevoie ca mai întâi să crezi că există, să ai încredere că El vrea să-ți dăruiască această înțelegere și să i-o ceri: „Și de este cineva din voi lipsit de înțelepciune, să o ceară de la Dumnezeu, cel ce dă tuturor fără deosebire și fără înfruntare; și i se va da. Să ceară însă cu credință, fără să aibă nici o îndoială…” (Iacov 1,5-6). Când simțim că încrederea este amestecată cu îndoiala să strigăm: „Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!” (Marcu 9,24).
Începând cu joia viitoare vă invit într-o călătorie în care fiecare din noi va avea prilejul să se întrebe: Există Dumnezeu?, Cum este Dumnezeu?, Ce vrea El de la mine?, Câtă încredere am în El? și multe altele și să afle răspunsurile pe care învățătura de credință ortodoxă dorește să i le transmită.
Acum vă las să vă pregătiți bagajele. Nu uitați să puneți lectură, post și rugăciune.
Numai bine!
CUVÂNT ORTODOX 