SEPTEMBRIE – Proloage în versuri (1 septembrie)

SEPTEMBRIE

Septembrie coboară astăzi înveşmântat în galben pal,

Acoperind umerii vremii într-o hlamidă de frunziş

Ţesut în armonii sublime vibrând sub pasul Tău regal

Când sârguieşti, s-aduci în lume, sub al talazurilor val,

Iubirea ce o semeni tainic într-al inimilor ascunziş…

Dar – câte rod Ţi-aduc şi câte crescute strâmb sunt şi pieziş?

***

Septembrie aduce rodul la timpul bun pentru cules,

Dând împlinire florii care în primăvară-a izbucnit

Din mugurul în care-anume să semeni viaţă ai ales,

Cu-a Ta iubire, oblojindu-l cum omul încă n-a-nţeles

Până ce chip luat-a-ntr-însul icoana ce ai zugrăvit:

Să poarte sensul veşniciei făptura lutului finit.

***

Septembrie-i bogat şi tandru, mângăietor şi chip smerit

Al celui ce, jertfit în roadă, se-aduce însuşi drept prinos,

Talantul înmulţit avându-l pe cât cu dor l-a fost trudit,

Cu-atât mai plin de roadă însuşi, cu cât mai mult s-a dăruit,

Ca bobul îngropat în brazdă, el tuturora, de folos

Şi spre zidire,-atunci le este când luişi moare mai vârtos.

Dianora Ioana